Doi traficanţi de persoane care acţionau în Italia, originari din Râmnicu Sărat, au fost prinşi de poliţişti, în cursul zilei de vineri. Cei doi, un bărbat în vârstă de 36 de ani şi o tânără de 23 de ani, sunt acuzaţi de autorităţile italiene că ar fi pus să cerşească mai multe persoane, printre care şi doi români.
Cei doi suspecţi de trafic de persoane au fost daţi în urmărire internaţională. La scurt timp după solicitarea emisă de colegii din Peninsulă, poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale au dat de urma celor doi şi i-au prins chiar în centrul oraşului Râmnicu Sărat.
În aceeaşi zi, cei doi au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, iar magistraţii au dispus arestarea preventivă şi predarea către autorităţile judiciare din Italia.
În comunităţile din vecinătatea municipiului Râmnicu Sărat, traficul de persoane este o infracţiune ”la modă”, poliţiştii din zonă anchetând mai multe reţele infracţionale în care sunt implicaţi localnici.
În luna august, poliţiştii au identificat 11 persoane din localităţile Grebănu şi Râmnicu Sărat, cu vârste cuprinse între 24 şi 42 de ani, suspectate că, în perioada 2009-2010, au racolat, transportat şi exploatat sexual pe relaţia Italia şi Austria 24 de tinere.
Victimele, cu vârste cuprinse între 17 şi 29 de ani, au fost determinate să practice prostituţia „la stradă” în cele două ţări, în folosul membrilor grupării. În luna iulie 2010, în baza cooperării între poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău şi autorităţile din Italia şi Austria, cinci membri ai grupării au fost prinşi pe teritoriul Italiei, asupra lor fiind găsite importante sume de bani provenite din trafic de persoane.