Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Momente", o expoziţie despre arta din suferinţă, de Carmen Cristea, vernisată la Bucureşti

Publicat in Mediafax, sâmbătă 21 septembrie 2013 ·

"Momente", o expoziţie despre suferinţa care ne înconjoară, prezentată într-o notă personală de artista debutantă Carmen Cristea, a fost vernisată vineri seară la Bucureşti.

"Momente" este expoziţia de debut a artistei Carmen Cristea, de profesie programator.

"Momente" reuneşte 23 de picturi, care surprind scene din realitatea înconjurătoare, puse într-o altă lumină, mai personală, de Carmen Cristea. Subiectele lucrărilor se învârt în jurul a două teme predilecte, sărăcia şi copilăria lipsită de naivitate.

"Nu am neapărat un model, ci redau într-un fel mai artistic ce mă gândesc eu că ar durea mai tare. Sunt însă şi unele lucrări mai vesele, ca să nu fim doar trişti şi atât", a declarat Carmen Cristea la vernisajul expoziţiei, la care au participat câteva zeci de persoane.

Expoziţia poate fi vizitată până duminică, la ora 16.00, la ultimul etaj al Arc de Triomphe Hotel din Bucureşti.

Carmen Cristea are 34 de ani. A absolvit Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii Bucureşti, iar, în perioada 2003 - 2005, a fost profesor de informatică. În prezent, ea este programator.

A început să deseneze în timpul liceului, dar s-a apucat cu adevărat de pictat în iunie 2012, primul tablou, inspirat de o imagine de vacanţă, fiind deja vândut. Deşi nu are studii de specialitate, Carmen Cristea este o autodidactă în domeniul artistic şi plănuieşte să îşi dezvolte cât mai mult această pasiune. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 9 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 5 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 8 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 10 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 10 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 7 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 11 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Vremea

București
acum

23°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

23°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

19°
joi

19°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°