Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alain Prost: Asocierea Alonso - Raikkonen la Ferrari ar putea funcţiona foarte bine

Publicat in Mediafax, sâmbătă 21 septembrie 2013 ·

Asocierea a doi campioni mondiali la Ferrari, în 2014, spaniolul Fernando Alondo şi finlandezul Kimi Raikkonen, "ar putea funcţiona foarte bine", a afirmat Alain Prost, cvadruplu campion mondial de Formula 1 şi ambasador Renault.

"Dacă privesc lucrurile din perspectiva unui fan, sunt foarte mulţumit să văd asta. Este ceva rar ca la o echipă cum este Ferrari să fie doi piloţi numărul unu, este ceva simpatic. Apoi, mai este şi curiozitatea de a vedea cum va funcţiona această asociere. Eu cred că ar putea funcţiona foarte bine. Trebuie doar să accepte la fiecare sesiune, la fiecare cursă şi la finalul campionatului cine va fi în faţa celuilalt. Sunt persoane mature, fiecare dintre ei a fost campion mondial. Totul depinde de ei. Există aşteptări de a se vedea o rivalitate adevărată sau chiar de a fi creată, din partea anturajului. Situaţia este greu de gestionat, dar ar putea funcţiona", a spus Prost.

Alain Prost s-a aflat într-o situaţie asemănătoare în trecut, la McLaren, unde a fost coleg cu Ayrton Senna. "Primul an cu Ayrton Senna, 1988, a trecut bine: rivalitatea era doar în plan sportiv, pe pistă, iar înţelegerea era perfectă. El a câştigat cu o cursă mai mult decât bine, eu aveam cu 12 sau 15 puncte mai mult decât el, dar aşa era regulamentul. Începând din 1989, din motive personale, situaţia a degenerat", a afirmat fostul pilot.

Săptămâna trecută, septuplul campion mondial Michael Schumacher a declarat că asocierea dintre Fernando Alonso şi Kimi Raikkonen la Ferrari "sună ca un amestec exploziv", însă va fi "un regal pentru fani" şi o concurenţă dură pentru celelalte echipe.

Germanul a făcut această declaraţie la două zile după anunţul privind revenirea lui Raikkonen în sezonul viitor la Ferrari, unde finlandezul va fi colegul lui Alonso, care l-a înlocuit la sfârşitul anului 2009.

Raikkonen, în vârstă de 33 de ani, campion mond

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum 51 minute
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 37 minute
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°