Microbuzele care asigură transportul copiilor la şcoală în zonele rurale sunt adevărate bombe pe roţi. Poliţia Română a verificat în perioada 9-19 septembrie 2.633 de autovehicule pentru a preveni implicarea acestora în accidente de circulaţie.
Controalele au dat la iveală o serie de nereguli. La nivel naţional, au fost constatate mai multe deficienţe. 105 certificate de transport în cont propriu nu existau sau erau expirate, 75 de autovehicule aveau inspecţia tehnică periodică expirată, 30 de autovehicule nu aveau asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru accident, iar 20 de conducători de autovehicule nu deţineau atestate profesionale.
Trei maşini defecte
La Călăraşi, din cele 50 de microbuze, 3 sunt defecte. Inspectoratul Şcolar Judeţean a făcut déjà solicitare către Ministerul Educaţiei Naţionale pentru trimiterea în judeţ a câtorva mijloace de transport necesare la Dichiseni, Plătăreşti, Belciugatele, Budeşti, Crivăţ, Dorobanţu, Frumuşani, Independenţa, Vlad-Ţepeş, Lehliu, Valea Argovei şi Şoldanu.
Vă recomandăm şi:
Cu ce vor merge la şcoală copiii din satul Periprava din Delta Dunării
FOTO Pentru că nu au transport către şcoală, copiii din satul Periprava din Delta Dunării stau acasă de trei săptămâni
Ministerul Educaţiei va plăti o parte din banii de transport pentru elevi. Din toamnă introduce bursa pentru navetişti