Un ulcior vechi de 800 de ani va fi scos la licitaţie în Marea Britanie pe data de 28 septembrie, specialiştii estimând că acesta va fi vândut cu o sumă cuprinsă între 30.000 şi 50.000 de lire sterline (echivalentul a până la 59.000 de euro), scrie Daily Mail.
Vasul, ce a fost uitat o lungă perioadă de timp pe terenurile unei proprietăţi britanice, a fost descoperit în anul 1862 pentru ca apoi să fie depozitat timp de 150 de ani în podul unei locuinţe.
Ulciorul, descris ca fiind "una dintre cele mai importante relicve ale olăritului descoperite până la ora actuală, datând de la începutul perioadei medievale", a fost realizat iniţial pentru a fi folosit la Castelul Duffield din Derbyshire, între anii 1220 - 1250.
Se crede că acesta era utilizat pentru a le duce cidru şi bere muncitorilor care adunau recoltele.
"Sper ca ulciorul să fie achiziţionat de un muzeu şi publicul să se bucure de el aşa cum ne-am bucurat şi noi de el la centrul pentru licitaţii", a declarat managerul Hansons Auctioneers, casa care va organiza licitaţia.
Fii la curent cu ştirile economice ale momentului. Abonează-te la pagina de Facebook Gândul Financiar.
Un ulcior vechi de 800 de ani va fi scos la licitaţie în Marea Britanie pe data de 28 septembrie, specialiştii estimând că acesta va fi vândut cu o sumă cuprinsă între 30.000 şi 50.000 de lire sterline (echivalentul a până la 59.000 de euro), scrie Daily Mail.
Vasul, ce a fost uitat o lungă perioadă de timp pe terenurile unei proprietăţi britanice, a fost descoperit în anul 1862 pentru ca apoi să fie depozitat timp de 150 de ani în podul unei locuinţe.
Ulciorul, descris ca fiind "una dintre cele mai importante relicve ale olăritului descoperite până la ora actuală, datând de la începutul perioadei medievale", a fost realizat iniţial pentru a fi folosit la Castelul Duffield din Derbyshire, în