* clubul asigură condiţii de pregătire pentru iniţiere, perfecţionare şi performanţă * înfiinţat în aprilie 2013, CS Lipan a obţinut deja rezultate notabile pe plan naţional şi internaţional
De cinci luni de zile copiii, tinerii şi nu numai ei au acum posibilitatea de a-şi petrece timpul liber într-un mod foarte plăcut, practicând tenisul de masă într-un nou club şi nu unul oarecare, ci unul în care s-a investit o sumă importantă de bani.
CS Lipan, clubul aflat pe strada Ştefan cel Mare, nr. 218, dispune de două săli, una la parter de 500 mp, în care se află 10 mese de tenis şi una la etajul întâi, de 200 mp, care are patru mese, precum şi de două maşini care asigură transportul sportivilor la competiţii. Clădirea are vestiare şi grupuri sanitare moderne, dar şi de un spaţiu de cazare, în care sportivii pot sta în cantonamente.
CS Lipan organizează cursuri de initiere la tenis de masă copii, cursuri de iniţiere şi perfecţionare pentru adulţi, asigurate de personal calificat, respectiv antrenoarea Rodica Herghelegiu şi doi instructori, Marius Ion şi Mihai Giol.
"Noi oferim condiţii excelente de pregătire pe tot parcursul anului pentru că dispunem de aparatură şi echipamente sportive moderne, materiale sportive pentru şedinţele de antrenament. Pentru doritorii de mişcare avem două variante. Aceştia pot închiria masa de tenis cu ora sau pot procura abonamente lunare", a explicat Teodor Lipan, preşedintele clubului brăilean.
Înscrierile se pot face telefonic la numărul 0728 765904, persoana de contact fiind instructorul Marius Ion sau la sediul clubului, telefon 0339 732086. Performanţe notabile pe plan naţional şi internaţional
Cu toate că activitatea la acest club a demarat în luna aprilie 2013, rezultatele nu s-au lăsat aşteptate. CS Lipan are deja o echipă promovată în Divizia B, care week-end-ul trecut