Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clienţi ai LinkedIn acuză compania de folosirea datelor lor personale pentru atragerea de membri

Publicat in Gandul, duminică 22 septembrie 2013 ·

Clienţi ai LinkedIn, operatorul celei mai populare reţele de socializare pentru profesionişti, au dat compania în judecată în Statele Unite pentru folosirea datelor lor personale în vederea atragerii de noi membri, relatează Bloomberg.

Conform acuzaţiilor, LinkedIn ar fi piratat conturile externe de email ale clienţilor şi ar fi descărcat datele lor de contact, pe care le-au folosit pentru a trimite mesaje unor potenţiali membri.

Reclamanţii au cerut unui judecător federal din San Jose, California, să interzică LinkedIn repetarea acestor fapte şi să îi impună returnarea veniturilor rezultate din folosirea identităţilor lor pentru promovarea site-ului în vederea atragerii de noi clienţi.

"Propriul site al LinkedIn conţine sute de plângeri legate de această practică", se arată în plângerea depusă pe 17 septembrie, în care sunt solicitate despăgubiri a căror valoare nu a fost specificată.

LinkedIn susţine că operează cea mai mare reţea de socializare pentru profesionişti, cu peste 238 de milioane de membri, între care directori de la toate companiile din topul Fortune 500.

Un purtător de cuvânt al LinkedIn, Doug Madey, a declarat că procesul este neîntemeiat, iar compania se va apăra.

Directorul jurudic al companiei, Blake Lawit, a declarat pe blogul său că acuzaţia că LinkedIn ar accesa conturile de email ale clienţilor este neadevărată.

"Compania nu accesează conturile de email ale clienţilor fără permisiunea acestora. Nici nu pretinde că ar fi un client pentru a intra în contul de email al acestuia", a spus Lawit.

El a adăugat că LinkedIn nu trimite niciodată mesaje sau invitaţii de a deveni membru al reţelei în numele nimănui, dacă nu primeşte permisiunea de a face acest lucru.

Clienţi ai LinkedIn, operatorul celei mai populare reţele de socializare pentru profesionişti, au dat compania în judecată în State

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 4 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 6 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 5 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum o ora
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 9 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 10 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

15°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°