Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O sută douăzeci de ani de la inaugurarea Gării Odobeşti

Publicat in Ziarul de Vrancea, luni 23 septembrie 2013 ·

Gara Odobeşti în conservare Din păcate, linia ferată dintre Focşani şi Odobeşti a fost dezafectată

Pe 22 septembrie 1893 Odobeştiul păşea în epoca modernă. Pentru prima dată o locomotivă cu vagoane mixte intra în Gara Odobeşti, unde o mulţime de podgoreni în frunte cu primarul, preoţii, învăţătorii şi curioşii veniţi din satele din jur au întâmpinat constructorii şi oficialităţile judeţului Putna. Lua naştere prima reţea de cale ferată între Focşani şi Odobeşti şi se puneau bazele extinderii căii ferate pe Valea Milcovului şi pe Valea Putnei. Pentru un secol, calea ferată Focşani – Odobeşti a fost principala axă pentru transportul strugurilor, vinului, lemnului, dar şi pentru transportul persoanelor. Deschiderea căii ferate Focşani – Odobeşti a dus la un adevărat boom economic pentru localitate, nemaiîntâlnit în istoria oraşului. La jumătate de secol de la căderea comerţului cu vin în 1859 prin plecarea negustostorilor cazaclii, comerţul cu vin renaşte, datorită facilităţilor oferite de calea ferată. După Al II-lea Război Mondial cantitatea mărfurilor transportate pe calea ferată a crescut, nu şi traficul de călători, întrucât au fost înfiinţate curse directe cu autobuzele. În 1994 transportul de călători a luat sfârşit, continuând pentru încă un deceniu transportul de mărfuri. Desfiinţarea unităţilor economice create în timpul regimului comunist, a Combinatului de vinificaţie, a fabricilor de cărămidă şi conserve şi a unităţii de exploatare a lemnului au pus capăt transportului pe calea ferată, iar linia a fost de curând dezafectată. Mai mult, Gara din Odobeşti a fost scoasă la vânzare de Fisc în 2007. Faptul că imobilul este monument istoric a făcut ca acesta să nu poată fi vândut, graţie şi intervenţiei de ultim moment a Direcţiei pentru Cultură. Dacă ar fi fost vândută, astăzi am fi avut la Odobeşti doar amintirile localnicilor despre acest imobil care a fos

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 4 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 6 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 7 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 6 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 5 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 7 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°