Aşteptări mari, realizări zero. Cam aşa s-ar rezuma cele petrecute sâmbătă seară, pe „Ion Oblemenco“, în partida pierdută de CS Universitatea Craiova cu 3-1 în faţa Metalului Reşiţa, din etapa a treia a Ligii a II-a, seria 2. Intrând în amănunt, puţinii spectatori din tribune, aproximativ 3.500, au avut parte de o primă repriză foarte anostă, doar finalul făcându-i să tresară şi să se frece la ochi privind tabela. Era 0-2 pentru echipa oaspete, care nu a avut antrenor principal la acest joc, fiind condusă de Valentin Boşca, responsabilul cu portarii. Trupa lui Erik Lincar a încasat primul gol de la Istvan Szabo (’39), după doar două minute Adrian Stoica îngenunchindu-i din nou pe Ljubinkovic şi compania, finalizând cu un şut bine plasat un contraatac fulger (’41).
Atinşi în orgoliu şi certaţi de toată lumea, elevii lui Lincar au intrat decişi să întoarcă soarta meciului, dar, din neputinţă, au întors şi celălalt „obraz“, dovedind că sunt gazde bune. La doar două minute de la reluare, tabela a arătat 0-3, „vinovat“ fiind Marius Staicu de data aceasta, el trecând prin defensiva alb-albastră ca prin brânză. Intraţi în fluierăturile şi glumele tribunelor, jucătorii Craiovei au iuţit puţin jocul şi au reuşit să marcheze prin Ionuţ Stancu, şutul său de pe partea stângă de atac a „prins“ pământul şi l-a păcălit pe Pascal, oprindu-se în plasa laterală (’69).
Alb-albaştrii au părăsit cu capul plecat suprafaţa de joc, un gest absolut normal, dar insuficient pentru a spăla ruşinea.
CSU: Brac - Cârjă, Pătraşcu, Ljubinkovic, I. Stancu - Gado (‘64, Sin), Dragalina, Fl. Pârvu (‘54, Ad. Ionescu), Ganea (‘46, Dragu) - Dragicevic, Opriţa. Antrenor: Erik Lincar.
Reşiţa: Pascal - Tomozei (‘72, Oară), Apostol, Plecanciuc, Vătăjelu - O. Vasile, Danci, Neagoe (‘87, Enciu), Szabo - M. Staicu (‘66, Vaştag), Ad. Stoica. Antrenor: Valentin Boşca.
Cartonaşe galben