"ring" a intrat în posesia unui document oficial, semnat de preşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, udemeristul Laszlo Borbely, în care se specifică faptul că "episodul" elevei cu bentiţă tricoloră are conotaţie negativă şi îngrijorează Ungaria.
Anul acesta, o delegaţie a Comisiei pentru politică externă, condusă de deputatul UDMR Laszlo Borbely, a efectuat o vizită oficială în Ungaria, întâlnindu-se cu importanţi oficiali maghiari, printre care şi secretarul de stat pentru afaceri externe, Nemeth Zsolt. În cadrul întâlnirilor s-au purtat discuţii şi cu privire la relaţiile bilaterale dintre ţara noastră şi Ungaria. Nu au fost trecute cu vederea nici evenimentele care, în primele luni ale anului, au scandalizat întreaga ţară, şi anume cazul elevei române din Covasna care a fost ameninţată cu moartea după ce a purtat la şcoală o bentiţă cu tricolorul românesc, şi problema manualelor de istorie în care scria, potrivit presei, că românii sunt slugile secuilor. Însă sunt tratate într-un mod absolut scandalos.
Partea ungară, îngrijorată: "Ceva pare să nu funcţioneze"
După cum scrie în documentul semnat de Laszlo Borbely, "Dl Zsolt Nemeth, secretar de stat parlamentar în MAE ungar, a constatat că relaţiile bilaterale româno-ungare au cunoscut o evoluţie specială, o dezvoltare pozitivă, constantă. Cu privire la evoluţiile din ultimele luni, partea ungară este îngrijorată având în vedere că «ceva pare să nu funcţioneze»". În acelaşi act oficial sunt precizate şi motivele pentru care "ceva pare să nu funcţioneze": "Vizita ministrului Martonyi a fost pozitivă, dar, pe de altă parte, au continuat episoadele cu conotaţie negativă, precum manualele secuilor, eleva cu bentiţă tricoloră, episoade mai degrabă «isterice», care generează un tablou confuz. Partea ungară ar dori să consolideze