-AA+A
Liga a IV-a: Năsăudul şi Maieru - victorii la scor, Gloria 2 câştigă la Dumitra foto: Mesagerul de BNDerulată ieri şi astăzi, etapa cu numărul 6 a cernut la vârful clasamentului, acolo unde formaţiile de pe podium şi-au securizat zona faţă de urmăritoare. Liderul, Progresul Năsăud a avut um meci uşor pentru a obţine cele 3 puncte în compania ultimei clasate - Victoria Uriu. Deşi se anunţa a fi un derby cel puţin al orgoliilor, partida dintre Silvicultorul Maieru şi Hebe Sângeorz-Băi a fost câştigată clar de către gazde, cu 4-1. Adevăratul derby al etapei a avut loc însă la Dumitra, acolo unde Gloria 2 a reuşit să se impună pentru prima dată în deplasare. Dumitrenii au deschis scorul, însă bistriţenii au avut tăria să revină până la pauză şi să-şi asigure, finalmente, un succes confortabil. De o revenire spectaculoasă a avut parte şi Venu Negrileşti, gazde ce au câştigat cu 4-2, după ce au fost conduse la pauză de mult mai bine cotata Coinţa Cetate. Supriza rundei a realizat-o Voinţa Livezile, cea care le-a administrat un scor de neprezentare celor din Lechinţa. În fine, într-un meci al codaşelor, Şieul a bătut pe terenul Arcaliei.
SÂMBĂTĂ, 21 SEPTEMBRIE:
Heniu Prundu Bârgăului - Atletico Monor 1-3 (1-2)
Vasile Luci (45) / Fodor (5), Alin Pop (45+1, 58)
Heniu Leşu - Eciro Forest Telciu 4-1 (1-0)
Avram (19), Traian Savu (65), Simion (70 -autogol), Blaji (78) / Forrai (48)
DUMINICĂ, 22 SEPTEMBRIE:
Progresul Năsăud - Victoria Uriu 6-3 (4-1)
Năstase (5,59 - din penalty), Nedelea (6), Ghiţă Burduhos (9, 27), Vasilichi (50) / Ovidiu Bot (19, 95)
Real Arcalia - Luceafărul Şieu 3-4 (1-3)
Venus Negrileşti - Voinţa Cetate 4-2 (1-2)
Silvicultorul Maieru - Hebe Sângeorz-Băi 4-1 (3-0)
Munteanu (2), Lazăr Boldiş (20, 69), Iacob Varvari jr. (22) / Alex Larionesi (82)
ACS Dumitra - Gloria 2 Bistri