Directorul Diviziei Strategie şi Dezvoltare din cadrul CE Oltenia a declarat că România nu riscă nimic în legătură cu vreo încălcare a legislaţiei comunitare de mediu, referindu-se la termocentrala Rovinari. În presa locală a apărut informaţia că România riscă să fie sancţionată de Comisia Europeană pentru poluarea de la Rovinari.
Ion Petroniu, membru şi în Directoratul Complexului Energetic Rovinari, a declarat că societatea de stat a respectat plafonul de emisii: „Este o prostie, România nu riscă să intre în procedura de infringement pentru că au fost respectate normele de mediu, acel plafon de emisii stabilit anterior. Ne-am conformat normelor europene privind grupurile energetice de la Rovinari, în mod etapizat. În momentul de faţă există un contract semnat şi pentru desulfurare la grupul 5 de la SE Rovinari. Nu riscăm sancţiuni, deoarece chiar o directivă europeană prevede că nu se poate declanşa procedura de infringement atâta timp cât există contracte semnate, aflate în derulare, pentru grupurile energetice”, a mai spus acesta.
Directorul Diviziei Strategie şi Dezvoltare din cadrul CE Oltenia a declarat că România nu riscă nimic în legătură cu vreo încălcare a legislaţiei comunitare de mediu, referindu-se la termocentrala Rovinari. În presa locală a apărut informaţia că România riscă să fie sancţionată de Comisia Europeană pentru poluarea de la Rovinari.
Ion Petroniu, membru şi în Directoratul Complexului Energetic Rovinari, a declarat că societatea de stat a respectat plafonul de emisii: „Este o prostie, România nu riscă să intre în procedura de infringement pentru că au fost respectate normele de mediu, acel plafon de emisii stabilit anterior. Ne-am conformat normelor europene privind grupurile energetice de la Rovinari, în mod etapizat. În momentul de faţă există un contract semnat şi pentru desulfurare la grupul 5 de l