Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum îți poți reduce rata la credit cu 10%

Publicat in Covasna Media, duminică 22 septembrie 2013 ·

Achitarea ratei lunare la credit este o povară semnificativă în bugetul unei familii. Acum există unele metode prin care nivelul ratei poate fi mai mic chiar și cu 10%.

Potrivit lui Marius Istrati, șeful Departamentului Dezvoltare Produse Persoane Fizice în cadrul unei bănci din România, un client care își refinanțează în acest moment un credit de consum în lei poate să-și reducă nivelul ratei lunare cu 10%, scrie capital.ro.

‘Noi credem că refinanțările pentru creditele de consum în lei vor avea o pondere foarte mare pentru tot ce înseamnă creditare a populației. Pe segmentul împrumuturilor de consum, creditul de refinanțare reprezintă peste 60% din vânzările de noi credite’, a precizat Istrati în cadrul unui colocviu organizat de Piața Financiară la Sinaia.

Conform acestuia, dobânda medie în lei la credite de consum în stoc este, conform datelor BNR, de 13,68%, iar dobânda medie în lei la credite noi de consum acordate de bănci este 11,36%.

Istrati a mai arătat că soldul creditului de consum a scăzut cu 25% pe fondul scăderii apetitului populației și al înăspririi condițiilor de creditare. Însă soldul creditului pentru locuințe a crescut cu 86%, fiind impulsionat de programul Prima Casă. Ponderea creditului imobiliar se apropie de 40%, față de 20% în 2008.

La nivelul pieței, peste 60% din creditele noi de consum sunt destinate refinanțărilor, iar la creditele pentru locuințe, peste 90% din noile cereri de credite acordate sunt finanțări noi.

Comentarii.

Achitarea ratei lunare la credit este o povară semnificativă în bugetul unei familii. Acum există unele metode prin care nivelul ratei poate fi mai mic chiar și cu 10%.

Potrivit lui Marius Istrati, șeful Departamentului Dezvoltare Produse Persoane Fizice în cadrul unei bănci din România, un client care își refinanțează în acest moment un credit de consum în lei poate să-

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum o ora
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum o ora
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 17 minute
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum o ora
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum o ora
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 5 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum 55 minute
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°