Tot ce se întâmplă în prezent în politica românească are legătură cu un singur lucru: cine va fi următorul preşedinte. Dacă mai exista vreo incertitudine că lupta de anul viitor pentru Cotroceni se află la rădăcina tuturor conflictelor politice la care asistăm de o vreme încoace, începând cu spargerea PDL şi terminând cu ruperea USL, dar şi a anumitor componente manipulatoare ale protestelor de stradă, începând cu Oltchim şi continuând cu Roşia Montană, ea a fost spulberată vineri.

Preşedintele a sesizat Curtea Constituţională privind modificările aduse legii referendumului, prin care pragul de prezenţă necesar validării a fost coborât la 30%. Ceea ce înseamnă, după cum a recunoscut-o chiar Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, că proiectul de modificare a Constituţiei moşit de Crin Antonescu nu mai are nici o şansă de a deveni realitate înainte de alegerile prezidenţiale.

Consecinţa: viitorul preşedinte va moşteni toate pârghiile de putere pregătite pentru Ion Iliescu şi perfecţionate de Traian Băsescu. De aici şi duritatea încleştării pentru cucerirea a ceea ce va continua să fie cea mai importantă funcţie în stat. Încleştare care se simte deja în toate mişcările tectonice la care asistăm şi care contrapune, în principal, două centre de putere a căror rivalitate durează de multă vreme, fiind născută din modul original în care Ceauşescu a aplicat strategia divide et impera pentru a-şi subjuga total aparatul de stat.

Cine va reuşi să-şi impună alesul în fotoliul de la Cotroceni va controla nu doar direcţia strategică a ţării (punct asupra căruia cele două tabere au dezacorduri, totuşi, minore), cât mai ales cine va domina scena politică şi economică pentru mulţi ani de-acum încolo.

Centrul de putere cel mai bine plasat în acest moment îl susţine ca principal favorit pe Victor Ponta. Cu o probabilitate destul de mare, acesta va fi