Câteva mii de persoane de toate vârstele au format ieri un lanţ uman în jurul Palatului Parlamentului pentru a protesta împotriva exploatării de la Roşia Montană. Tineri şi bătrâni deopotrivă, bebeluşi în cărucioare, dar şi prichindei de grădiniţă au fost ieri seara în jurul Palatului Parlamentului alături de părinţii lor pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de proiectul minier de la Roşia Montană. Protestul anti-exploatării de la Roşia Montană a beneficiat şi de sprijinul câtorva mii de biciclişti, care au organizat ieri un marş în Capitală pentru amenajarea unor piste speciale de către Primărie. În jurul orelor 18.30 bicicliştii, în număr mare, şi protestatarii anti-Roşia Montană, ceva mai puţini, au început să se aşeze pe bordura din faţa Palatului Parlamentului, zona Izvor. Uşor, uşor a început să fie populată şi zona din Piaţa Constituţiei. De asemenea, pe panta de la sediul MapN şi parcul Izvor au început să-şi facă simţită prezenţa protestarii. Organizatorii au făcut apeluri repetate pentru ca bicicliştii, care se pot deplasa mai repede, să umple zonele libere, pentru a se putea forma astfel lanţul uman. Deşi nu a existat o înlănţuire pe toată lungimea gardului ce înconjoară Palatul Parlamentului, existând anumite breşe, mai ales în zona din faţa hotelului Marriott, protestatarii au reuşit să mobilizeze cetăţenii să vină în jurul clădirii forului legislativ.
La un moment dat organizatorii, au ridicat şi o dronă pentru a filma evenimentul. Dacă la început, manifestanţii au stat foarte aproape de gard, în jurul orelor 19.00, ei au ieşit pe bulevardele din jurul Palatului Parlamentului într-un lanţ uman, ca formă de protest. După câteva zeci de minute, manifestanţii s-au regrupat în Piaţa Constituţiei, unde s-au deplasat spre Piaţa Universităţii, pe care au ocupat-o până în jurul orelor 23.00, când Jandarmeria a deblocat traficul în zona din faţa hotelului