Peste 10.000 de protestatari faţă de exploatarea de la Roşia Montană se deplasează în marş pe Şoseaua Pantelimon, în cea de-a 22-a zi de proteste faţă de proiectul minier.
UPDATE: Protestatarii, strânşi la Universitate, au pornit în marş pe Bulevardul Carol, după ora 19.00, deplasându-se pe Bulevardul Pache Protopopescu până la Piaţa Iancului, apoi pe Şoseaua Iancului şi pe Şoseaua Pantelimon. Potrivit traseului anunţat, ei se vor întoarce la Universitate, pe Bulevardul Ferdinand.
Majoritatea protestatarilor sunt tineri, ca şi la manifestaţiile similare de până acum, printre ei regăsindu-se mulţi biciclişti şi foarte mulţi copii.
Manifestanţii flutură steaguri tricolore, fac zgomot cu tamburine şi peturi cu pietricele şi scandează "Uniţi, salvăm Roşia Montană" şi "Ieşiţi din casă, dacă vă pasă". De asemenea, ei împart trecătorilor pliante cu informaţii privind proiectul minier şi le explică de ce protestează. Mai mulţi bucureşteni au salutat convoiul, de la ferestre, unde au atârnat tricolorul.
Proteste similare au început, duminică seară, şi în alte oraşe din ţară, printre care Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi, dar şi peste hotare. Şi în judeţul Alba, în trei oraşe, respectiv Alba Iulia, Aiud şi Câmpeni, câteva sute de oameni au protestat, duminică seară, cerând respingerea proiectului minier de la Roşia Montană.
Tot duminică, 33 de mineri au coborât din nou în subteran, pentru aproximativ două ore, cerând demararea proiectului minier.
Sâmbătă seară, mii de protestatari au format un lanţ în jurul Parlamentului, dându-şi mâna şi scandând "Uniţi, salvăm Roşia Montană".
În urmă cu o săptămână, aproximativ 15.000 de oameni au participat la un marş, desfăşurat pe bulevardele dintre zonele Universitate, Unirii, Timpuri Noi, Mihai Bravu şi Tineretului, blocând în final Piaţa Universităţii.
Proteste similare au avut l