Vinerea trecută Conpet a bifat cea de-a patra înfrângere consecutivă de la începutul turului.
Prima repriză dintre Progresul Cernica şi Conpet a fost una anostă fără situaţii clare de gol. Gazdele au plecat la cabine cu un gol avantaj pentru că în minutul 12, după un corner, în urma unui ricoşeu norocos Zamfir a trimis mingea în poarta lui Tudor. Crăciun ar fi putut egala în minutul 25 dar mingea şutată de mijlocaşul brăilean a fost prinsă în doi timpi de portarul gazdelor.
Elevii lui Darie şi Ivan au avut o evoluţie bună în repriza a doua dar şansa nu le-a surâs. În minutul 60 Stănciulescu a trimis mingea în bară, aceasta a revenit în teren, Alin Radu a şutat din nou dar un apărător al gazdelor a reuşit să o scoată de pe linia porţii. Şase minute mai târziu a fost rândul lui Radu să ţintească bara.
Şi cum ocaziile se răzbună, în minutul 78 gazdele au beneficiat de o lovitură liberă iar Croitoru a trimis mingea în vinclul porţii lui Tudor stabilind astfel scorul final, 2-0 pentru Progresul Cernica.
"Un rezultat care nu reflectă realitatea, noi am reuşit o repriză secundă foarte bună dar am ratat iar gazdele au şutat de trei ori pe spaţiul porţii şi au marcat două goluri. Încă nu suntem într-o situaţie disperată, sper ca la meciul următor de pe teren propriu să spargem gheaţa şi să obţinem prima victorie", a declarat Vasile Darie.
Conpet: Tudor - Dumitraşcu, Ilie, Stănciulescu, V. Nicolae, Costache - Bogoş (min. 80: V. Gheorghe), Crăciun - M. Gheorghe (min. 56: Niţă), Nicoliţă (min. 65: Grozea), Radu.
Vinerea trecută Conpet a bifat cea de-a patra înfrângere consecutivă de la începutul turului.
Prima repriză dintre Progresul Cernica şi Conpet a fost una anostă fără situaţii clare de gol. Gazdele au plecat la cabine cu un gol avantaj pentru că în minutul 12, după un corner, în urma unui r