Municipalitatea vrea să acceseze fonduri europene pentru modernizarea ansamblului de străzi de la Podul Olt şi până ieşirea din oraş spre Piteşti.
Pentru următorea sesiune de accesare de fonduri structurale, Primăria Slatina va depune un proiect care vizează modernizarea străzilor pe care autoturismele fac tranzitul prin municipiu. Străzile vizate sunt bulevardul Sfântul Constantin Brâncoveanu, strada Piteşti sau strada Varianta Oituz. Lucrările vin după modernizarea Podului Olt, un alt proiect pe fonduri europene.
„Sper ca, odată cu finalizarea lucrărilor de modernizare a podului, să finalizăm şi noi ceea ce ne-am propus, anume să modernizăm drumul de la Podul Olt şi până la ieşirea din oraş spre Piteşti. Vrem să mergem cu reabilitarea bulevardului Sfântul Constantin Brâncoveanu, strada Varianta Oituz, strada Piteşti, până la ieşire. Bineînţeles, vom consolida şi versantul de pe Varianta Oituz”, a declarat Minel Prina, primarul Slatinei.
Edilul a precizat că fără accesarea de fonduri europene, reabilitarea acestui ansamblu de străzi ar fi imposibilă, costurile fiind enorme.
„Tot acest proiect va fi pe fonduri europene. Este vorba de o sumă foarte mare. Sunt zeci de mii de metri pătraţi care trebuie reabilitaţi. Numai consolidarea străzii Oituz, unde avem deja studiul de fezabilitate, costă aproape 10 milioane de lei”, a spus Prina.
Guvernul României a aprobat, în luna august, o hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Podul rutier peste Olt la Slatina, pe DN 65 km 48+570”, judeţul Olt. Este vorba despre un proiect finanţat cu fonduri europene care priveşte reabilitarea podului construit în secolul XIX. Contractul, în valoare de 2.071.998 lei fără TVA, a fost câştigat prin licitaţie deschisă de asocierea firmelor Expert Proiect 2002 şi Betarmex.
Proiectul