Mulţi politicieni privesc cu dispreţ spre stradă. E o minoritate, sunt dezorganizaţi, n-au lideri, nu votează, se vor plictisi etc. Numeroasele etichete puse protestului faţă de exploatarea aurului de la Roşia Montana şi, pe fond, faţă de politica pervertită, reprezintă dovada că politicienii, -şi nu doar ei- nu-l înţeleg. Îl simplifică, operează cu categorii precum hipsteri, anti-sistem etc pentru a-l face inteligibil şi a-l domestici..

Respiră uşuraţi când se întorc în micile lor colegii din ţară, acolo unde contestarea n-a ajuns încă, precum Valeriu Zgonea care avut revelaţia potenţialului electoral al oraşelor mici asumându-şi implicit pierderea voturilor din marile aglomerări urbane. Corul antic (în ambele sensuri) de comentatori, apărători ai status-qou-ului, le ţine isonul şi le adoarme instinctul de conservare a speciei, iar televiziunea le e oglinda vrăjită care le confirmă intangibilitatea. Din turnul de fildeş, în care s-au închis cu limuzinele şi analiştii lor, în care ţin prizonieri şi câţiva câini de pază al democraţiei, cetăţenii nu se mai văd şi nu se mai aud.

Obtuzitatea vine şi din faptul că nu înţeleg de unde au apărut aceşti oameni, deşi partidele politice pretind că li se adresează lor, cetăţenilor informaţi şi activi. N-au fost mobilizaţi de şoşonari, aduşi cu autobuzele, plătiţi cu zece lei să strige "Jos Băsescu, Ponta, Antonescu şi Voiculescu". Sunt acei cetăţeni pomeniţi în toate discursurile de campanie, cei care produc cât să-şi cumpere tehnologie de ultimă generaţie dar care, iată, se încăpăţânează să nu fie ceea ce cred politicienii despre ei. Nu mai e suficient să admiţi ca politician legitimitatea protestului, aşa cum au făcut-o Traian Băsescu şi Crin Antonescu, ci să acţionezi politic, în toate ocaziile, integru şi în interesul cetăţeanului, iar cei doi şi-au consumat creditele.

Mesajul străzii se adresează tuturor ş