Craiovenii care şi-au montat în apartament calorifere cu mai mulţi elemenţi sau şi-au modificat locuinţa şi instalat calorifere în plus vor fi taxaţi mai mult la factura de căldură în această iarnă. La fel şi cei care refuză inventarierea corpurilor de încălzire.
Aprobarea Regulamentului de organizare a asociaţiilor de proprietari din Craiova prin care acestea sunt obligate să facă inventarierea suprafeţei echivalente termic din apartamentele craiovenilor a avut efectul scontat doar asupra a 50 de asociaţii de proprietari. Surse din cadrul administraţiei locale spun că acesta este numărul asociaţiilor care au trecut, imediat după aprobarea HCL nr. 363/2013, la numărarea elemenţilor caloriferelor din apartamentele fără repartitoare de costuri.
Ultimul termen până la care se efectuează inventarierea este începutul lunii octombrie. Există şi în prezent asociaţii care nu au făcut inventarierea. În urma efectuării acesteia, vor fi taxaţi mai mult la factura de căldură cei care şi-au mărit suprafaţa echivaletă termic. De exemplu, în locul unui calorifer cu şase elemenţi şi-au montat unul cu 12 elemenţi sau, făcând modificări în apartament, proprietarii au mai montat unul, două calorifere. Cei care refuză să li se facă inventarierea în apartament vor fi taxaţi la suprafaţa echivalentă termic maximă dintr-un apartament cu aceeaşi suprafaţă utilă, majorată cu 30%.
„Am făcut inventarierea cu o firmă şi urmează să ne facă un calcul, să ne dea rezultatul măsurătorilor, ca să ne încadrăm în termenul preconizat de regulament. Acum am văzut că unii dintre proprietari aleg să-şi pună calorifere cu mai puţini elemenţi, de teamă să nu plătească mult. Noi nu avem repartitoare în asociaţie şi nu se făcuse până acum o inventariere ca la carte“, a explicat Dumitru Mihai, preşedintele Asociaţiei nr. 2 Brazda lui Novac.
Totodată, inventarierea ajută la stabilirea