Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SCM nu a putut trece de „fortăreaţa“ Deva

Publicat in GAZETA de SUD, luni 23 septembrie 2013 ·

Handbalistele din Bănie au obţinut a doua remiză pe teren propriu în acest debut de campionat.

Echipa feminină de handbal SCM Craiova a obţinut doar o remiză, sâmbătă, pe teren propriu, în confruntarea cu CSM Cetate Deva, scor 20-20, în cadrul etapei a treia a Ligii Naţionale. Elevele lui Carmen Amariei au condus ostilităţile în teren în prima repriză, graţie unei evoluţii foarte bune a portarului Ionica Munteanu, iar la pauză conduceau cu 12-9. Goal-keeper-ul craiovean şi-a făcut datoria şi în partea a doua, numai că problema echipei SCM era în atac, oltencele nereuşind să înscrie. Echipa din Deva, coordonată bine din teren de Valentina Ardean Elisei, s-a apropiat pe tabelă, apoi a egalat la 19-19. În ultimele zece minute de joc s-au marcat doar două goluri, câte unul de fiecare parte, handbalistele craiovene nereuşind să găsească breşe în apărarea formaţiei hunedorene, ale cărei jucătoare îşi apărau propria poartă ca pe o fortăreaţă.

Totuşi, în ultimul minut, oricare dintre echipe putea obţine victoria, cea care a irosit ultima şansa câştigării celor trei puncte puse în joc fiind echipa craioveană. „A fost un final nebun, nerecomandat celor care suferă cu inima. Este un punct mare, obţinut pe terenul unei echipe bune a campionatului. Am scăpat printre degete victoria, dar suntem în grafic în ceea ce priveşte obiectivul, play-off-ul“, a spus, după meci, Gigi Ionescu, unul dintre antrenorii formaţiei CSM Cetate Deva.

De partea cealaltă, antrenoarea Carmen Amariei a spus că, deşi apărarea a mers foarte bine, pe atac echipa pe care o pregăteşte nu a găsit soluţii. „E al doilea meci de pe teren propriu terminat la egalitate. E mai greu să spargem gheaţa. Cred că a fost un joc frumos, disputat, dar au existat din nou acele greşeli neprovocate, şi celelalte probleme pe care le mai avem la echipă nu mi-au permis anumite schimbări“.

Antrenoarea a l

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum o ora
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, lângă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Summitul liderilor privind Ucraina, de la Londra - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan se află, duminică, a Summitul liderilor privind Ucraina, care a început în Marea Britanie, la Londra, el stând la masă lângă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Liderii de stat participanţi la Summit au făc

Fostul comandant suprem al forțelor NATO în Europa, James Stavridis, anticipează sfârșitul Alianței Nord-Atlantice

HotNews acum o ora
NATO și-ar putea trăi în prezent „ultimele zile” ale existenței sale, a apreciat într-o declarație acordată sâmbătă postului CNN fostul comandant suprem al forțelor NATO în Europa, amiralul american James Stavridis. O asemenea evoluție ar putea fi d

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 6 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa lucrează la un plan de încetare a focului în Ucraina / Keir Starmer: „Un moment unic” pentru securitatea Europei

Mediafax acum o ora
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. La summit e prezent şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan. Meloni, la Lond

James Stavridis, fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa: Am putea asista la ultimele zile ale NATO

Wall-Street.ro acum 2 ore
NATO şi-ar putea trăi în prezent "ultimele zile" ale existenţei sale, a apreciat într-o declaraţie acordată postului CNN fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa, amiralul american James Stavridis. O asemenea evoluţie ar putea fi determina

Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Mediafax acum 4 ore
„Suntem cu toţii foarte dedicaţi unui obiectiv pe care dorim cu toţii să îl atingem, şi anume o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a spus Meloni, la Londra. Ea este de părere că „este foarte, foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se di

Superliga: Poli Iaşi – Petrolul 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa Poli Iaşi a învins duminică, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Petrolul Ploieşti, în etapa a 29-a din Superligă. Ieşenii au marcat în minutul 3, prin Samayoa, dar după consultarea VAR golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. În al p

Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pentru apărare. Ursula Von der Leyen: Slăbiciunea generează mai mult război

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va participa la un summit la Londra organizat de Regatul Unit pentru a aborda securitatea europeană şi sprijinul pentru Ucraina, a declarat că Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pent

Crin Antonescu, la Giurgiu: Să facem o Românie în care poţi să trăieşti frumos nu doar în Capitală

Mediafax acum 2 ore
„Şantier de construcţie de nave fluviale la Giurgiu. Fabrică de prelucrare a oţelurilor la Giurgiu. IT la Giurgiu. Parcuri solare la Giurgiu”, a continuat el. El a mai spus că „pentru sutele de mii de români care trec cu maşina prin Giurgiu spre vac

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/6°
lun.

0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/11°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°