Ziua Parcului Botanic, marcată la Timişoara pe 26 septembrie, readuce în discuţie una dintre priorităţile de campanie legate de reabilitarea acestui spaţiu verde foarte valoros al Timişoarei. Deocamdată, din lipsă de fonduri, intenţiile de reabilitare nu au reuşit să treacă de stadiul de proiect.
Din nou, lipsă de fonduri
Pentru a nu lăsa nemarcată Ziua Parcului Botanic, Primăria Timişoara va organiza pe 16 septembrie, începând cu ora 12, un tur al grădinii, în timpul căruia vor fi prezentate istoricul şi speciile deosebite care se găsesc în acest spaţiu. Din păcate, şi această ocazie specială găseşte Parcul Botanic în acelaşi stadiu, cu toate promisiunile de campanie de anul trecut, legate de demararea reabilitării.
Culmea e că şi reprezentanţii Primăriei se declară nemulţumiţi de modul în care arată acest valoros spaţiu verde din zona centrală a Timişoarei. Există un proiect de reabilitare a parcului, aprobat de Consiliul Local, dar pentru care nu se găseşte finanţare. Totodată, sunt finalizate studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic, dar proiectul este blocat, întrucât nu s-au găsit resurse pentru acoperirea valorii proiectului propriu-zis, 12 milioane de lei.
INTERTITLU
O oportunitate ignorată
TEXT
Dacă Primăria Timişoara susţine acum că nu s-au găsit surse de finanţare pentru proiectul de reabilitare, mai ales că acest cuantum nu poate fi suportat integral din bugetul local, lucrurile ar fi fost mult mai simple, din punct de vedere al obţinerii unor finanţări europene, dacă Parcul Botanic şi-ar fi păstrat statutul de arie protejată. În acest context, este greu de înţeles de ce în 2009 Consiliul Judeţean a votat un proiect de hotărâre prin care i se ridica statutul de arie protejată Parcului Botanic din Timişoara.
Proiectul era motivat de o ordonanţă de urgenţă din 2007, prin