Proiectul de responsabilitate socială „Construieşte-ţi Viitorul", iniţiat de compania Holcim (România) S.A., în parteneriat cu „Corporate Dynamics", a început în anul 2003 în liceele din Aleşd, Turda şi Câmpulung, oraşe unde compania Holcim îşi desfăşoară activitatea economică.
Proiectul s-a adresat tinerilor elevi din clasele a XI-a, selectaţi pe bază de eseuri, pe criterii privind viziunea despre viitor. Cursanţii au parcurs, timp de o săptămână, cinci module interactive, cu o tematică ce nu se realizează în şcoli prin programele de învăţământ. Obiectivele cuprinse în aceste module vizau elemente necesare formării personalităţii, deprinderi de conduită morală şi civică, care să răspundă cerinţelor socio-profesionale ale viitorilor cetăţeni activi. O sinteză a celor învăţate la aceste cursuri, exprimate la reîntâlnirile după cinci ani, s-au referit la: socializare, munca în echipă, comunicarea, autocunoaşterea, învingerea timidităţii, încrederea în forţele proprii, ordonarea priorităţilor şi paşii de urmat, alcătuirea unui C.V., prezentarea la un interviu de angajare etc. În perioada 2003-2008, s-au derulat cinci serii de cursuri, cu aproximativ 1.000 de beneficiari, care, conform proiectului, s-au reîntâlnit după cinci ani pentru a evalua eficienţa cursurilor prin prisma gândurilor scrise de fiecare cursant şi ermetizate în capsula timpului. Bilanţul mărturisirilor făcute de foştii cursanţi este spectaculos şi pozitiv. Multe din elementele însuşite au constituit premize şi facilităţi în orientarea lor profesională. În zilele de 20 septembrie, la Aleşd, 21 septembrie - la Turda şi 22 septembrie - la Câmpulung, au avut loc întâlnirile ultimei serii de absolvenţi, prilej de a se face un bilanţ, evaluator, privind oportunitatea şi eficienţa unor astfel de cursuri. Reîntâlnirea foştilor cursanţi de la Aleşd a fost onorată de prezenţa d-lui Kevin Hamillton Hughes,