Spre a fi în ton cu subiectul Producătorilor, spectacol de mare montare cu care Teatrul “Regina Maria” a deschis nu doar noua stagiune, ci şi prima ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Oradea, festival înţeles ca o amplificare a ofertei mai vechiului Festival de Teatru Scurt,

supus şi el unor recalibrări mai mult decât necesare, voi spune că pentru noua premieră nu s-au găsit nici cea mai slabă piesă, nici cel mai prost regizor şi nici cei mai neînzestraţi actori. Dimpotrivă.

Dorind să continue ceea ce a devenit deja o tradiţie, inaugurată odată cu înscenarea profesionistă a Scripcarului pe acoperiş şi nutrind ambiţia de a face din Teatrul pe care îl conduce un lider de piaţă naţional al spectacolului muzical, actorul Daniel Vulcu, în calitate de manager, a înţeles foarte bine câteva lucruri. Că genul nu e unul “de salvare” de buget, că atunci când te hotărăşti să faci apel la el îţi asumi riscuri, că e catastrofal să îţi imaginezi că odată opţiunea devenită faptă te poţi juca de-a Păcăliciul şi ai putea recurge la încropeli. Că un astfel de spectacol, spre a fi cu adevărat competitiv, e costisitor, că presupune decoruri ample, fastuoase, costume asemenea. Vioara Bara, în calitate de semnatară a decorurilor, şi Amalia Judea, în cea de creatoare a costumelor, au făcut exact ceea ce trebuia. Aşa că avem în spectacolul orădean nenumărate schimbări de decor (lucru care a pus la grea încercare corpul tehnic al Teatrului, încercări trecute cu bine), costume noi, luxoase sau care creează impresia de lux, inspirate (rapid schimbate de interpreţi). Avem şi o numeroasă figuraţie. Aşa, ca în spectacolele de pe Broadway, locul în care se petrece de altminteri acţiunea piesei scrisă de Mel Brooks, totul e grandios, frumos, impresionant. Spectacolul îţi ia ochii şi aşa trebuie să se întâmple.

Numai că toate lucrurile acestea pe care le-am enumerat