Puţine dintre ecranizările marilor opere literare au reuşit să se ridice la împlinirea artistică a scrierilor de la care au plecat. Nume de referinţă în istoria cinematografiei şi-au pus semnătura pe pelicule care, dincolo de notorietatea firească la care ajunge un film care colindă lumea, pe marile şi pe micile ecrane, au rămas cu un pas în urma paginilor scrise.

”Moromeţii” lui Stere Gulea este una dintre fericitele excepţii. Succesul repurtat în 1988 i-a conferit o aură ce se dovedeşte invincibilă în faţa timpului, dar care, pe nedrept, a plasat într-un con de semi-umbră opera şi personalitatea unuia dintre cei mai importanţi şi mai atipici cineaşti români. Pentru că Gulea este singurul dintre regizorii contemporani care, într-o lăudabilă plurivalenţă, pe lângă rigoarea cu care şi-a urmat destinul artistic a probat de-a lungul timpului o constantă şi semnificativă implicare, din rândurile societăţii civile, în tematica majoră a României post-ceauşiste: membru-fondator al ”Alianţei Civice”, membru al ”Grupului pentru Dialog Social”; autorul unui documentar de referinţă, o tulburătoare profesiune de credinţă, despre ce a fost fenomenul ”Piaţa Universităţii – Romania”, 1991. Să reţinem ca pe un detaliu semnificativ şi deloc întâmplător faptul că Stere Gulea este singurul regizor român care s-a simţit atras de literatura eternei contestare Herta Muller, ”Vulpe – Vânător”, filmul fiind un sever şi dureros rechizitoriu împotriva Securităţii, pe fondul evenimentelor premergătoare revoltei timişorenilor, din decembrie '89.

Mi s-au părut potrivite şi necesare sumarele notaţii din rândurile de mai sus pentru a-i feri pe cei grăbiţi, sau doar mai puţin familiarizaţi cu personalitatea lui Stere Gulea, de eroarea de a judeca în pripă un film care trebuie descifrat în complexitatea şi profunzimea lui. Pentru că greu de imaginat eroare mai mare decât să cataloghezi