Sterilizarea câinilor din Balş continuă cu cea de-a opta etapă din ultimii cinci ani. Atât patrupedele comunitare, cât şi cele care aparţin locuitorilor din oraşul Balş, fie că este vorba de câini sau pisici, vor trece prin mâna veterinarilor din Germania.
În cele nouă zile petrecute în Balş se aşteaptă ca numărul animalelor castrate să fie cuprins între 160 şi 200, dat fiind faptul că sunt doar două persoane care se ocupă de această acţiune. De asemenea, veterinarii prezenţi s-au arătat împotriva eutanasierii în masă a câinilor din România, măsură pe care o consideră inutilă şi macabră.
Pentru această etapă de sterilizare, administraţia locală a scos din buzunar 12 mii de lei, bani folosiţi pentru transportul, cazarea şi masa medicilor nemţi, hrana animalelor şi alte cheltuieli. Medicaţia a fost achitată încă de la prima etapă de sterilizare din acest an, când au fost cumpărate mai multe fiole şi tranchilizante decât era nevoie. Nemţii sunt convinşi că nu eutanasierea câinilor este soluţia, ci conştientizarea populaţiei.
„Măsura sterilizării câinilor comunitari din Balş este una care va avea efect pe termen lung. Având în vedere că am demarat acest proiect în urmă cu cinci ani, se poate observa că majoritatea câinilor din oraş sunt crotaliaţi, iar procesul de înmulţire a fost încetinit vizibil. Noi reuşim să sterilizăm circa 17-20 de câini pe zi în această perioadă, fiind doar două persoane care se ocupă de această procedură. Ne-ar ajuta mult dacă oamenii din Balş ar fi mai receptivi şi ne-ar aduce câinii pentru a fi sterilizaţi. Aici nu mă refer doar la câinii din curţi, ci şi cei din apropierea locuinţelor care continuă să se înmulţească. De asemenea, nu cred că este o măsură bună eutanasierea în masă a câinilor din România, trebuie să se găsească o măsură care cu adevărat să elimine cauza. Şi aici mă refer la educaţia oamenilor, pentr