Am plecat călcînd pe nori sîmbătă seara de la sala Palatului. Mi-am adus aminte că la concert mergi nu doar pentru muzică, nu doar pentru solişti, nu doar pentru dirijor, nu doar pentru tine, ci în primul rînd să admiri această supremă minune a umanităţii, probabil cel mai frumos lucru pe care muzica l-a putut face din oameni: orchestra. Faptul că specia noastră poate forma orchestre - iată cel mai însemnat motiv de mîndrie că sîntem oameni!
Concertgebouw este un concept sonor! În olandeză, ”concergebouw” înseamnă ”sală de concert”. Ai zice că faima sălii unde orchestra îşi are reşedinţa este mai mare decît a orhcestrei şi, într-un fel, aşa este pentru că sala regală de concert din Amsterdam este socotită drept una din cele mai bune săli de concerte din lume pentru calităţile ei acustice extraordinare. Şi sala şi orchestra au început să existe în 1888, anul în care şi noi, la Bucureşti, deschideam Ateneul. Mă las purtat de o dulce iluzie, aşa cum fac de fiecare dată cînd sesizez asemenea simetrii culturale, şi îmi spun că dacă nu aveam 50 de ani de comunism, am fi avut şi noi, acum, o orchestră de acelaşi calibru. Ştiu, e doar o iluzie. Dar cît de dulce!
În orice caz, e ciudat că această orchestră a intrat în conştiinţa muzicală a lumii cu această denumire anostă care, totuşi, are meritul de a suna suficient de olandez ca să nu existe dubii asupra provenienţei orchestrei. Denumirea ei întreagă este ”Royal Concertgebouw Orchestra”, dar planeta întreagă îi ştie drept ”Concertgebouw”. De cînd s-a anunţat lista marilor invitaţi ai Festivalului Enescu, acum aproape un an, Concertgbouw figura printre capetele de afiş. În ciclul ”Mari orchestre ale lumii” din această ediţie a Festivalului, ei sînt cea mai mare. Această orchestră este, în lumea muzicală, un superstar! De la jumătatea anilor 50, cînd Haitink şi Jochum au preluat conducerea muzicală, orchestra a în
