Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Festival de artă religioasă la Mănăstirea Brazi

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 23 septembrie 2013 ·

Mănăstirea Brazi a găzduit, sâmbătă, ediţia a V-a a Concursului Interjudeţean „Sf. Ierarh Mucenic Teodosie al II-lea de la Mănăstirea Brazi”. Concursul a fost organizat de Liceul Teoretic „Ioan Slavici” Panciu, Primăria Oraşului Panciu, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, prin Protoieria Panciu, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea.

Concursul a fost structurat pe patru secţiuni: Creaţie digitală, Artă creştină, Cântec de toacă şi Muzică Psaltică. La primele două secţiuni, jurizarea s-a realizat vineri, 20 septembrie, atât în cadrul Liceului Teoretic „Ioan Slavici”, cât şi la Mănăstirea Brazi, acolo unde au fost expuse lucrările participanţilor. Sâmbătă dimineaţă, tot la Brazi, în faţa juriului prezidat de preotul Ion Dragu, inspector de specialitate Religie Ortodoxă, s-au derulat celelalte secţiuni, respectiv Cântec de toacă şi Muzică Psaltică.

Festivitatea de premiere a beneficiat de prezenţa ÎPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, care s-a arătat plăcut impresionat de talentul participanţilor, pe care i-a lăudat şi binecuvântat, mulţumindu-le organizatorilor şi, nu în ultimul rând, profesorilor coordonatori. „Vă felicităm şi vă mulţumim. Le mulţumim îndeosebi profesorilor, dar şi părintelui inspector Ion Dragu. Prin intermediul dumneavoastră, iată, se răspândeşte tot mai mult cultul Sf. Ierarh Mucenic Teodosie de la Brazi. Este o binecuvântare pentru zona Vrancei, pentru oraşul Panciu şi împrejurimi, să aveţi un sfânt ocrotitor, ca Sf. Ierarh Mucenic Teodosie de la Brazi. Iată cum Sf. Teodosie vă inspiră, vă ajută şi dumneavoastră deveniţi nişte misionari, nişte apostoli, care duceţi mai departe valorile dreptei credinţe creştine şi ale tradiţiei noastre ortodoxe româneşti! De aceea, copii, să fiţi ascultători faţă de profesori, faţă de părinţi şi căutaţi să vă puneţi în valoare talentul cu care Dumnezeu v-a înzestrat la

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 3 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Incendiu de vegetație uscată și miriște la granița cu Bulgaria

Mediafax acum 47 minute
Pompierii intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată și miriște izbucnit în apropierea drumului care leagă municipiul Calafat de punctul de trecere a frontierei Vidin, anunță ISU Dolj. Potrivit primelor informații, i

Rusia încearcă să atragă încă o țară din Asia în războiul din Ucraina, acuză Kievul. De unde vin noii soldați ai lui Putin

HotNews acum o ora
Rusia încearcă să implice Laosul în războiul împotriva Ucrainei, sub pretextul organizării participării trupelor din Laos la operaţiuni de deminare în regiunea rusă Kursk, a anunţat sâmbătă Direcţia principală de informaţii a Ministerului ucrainean

Supercupa României: Noul sezon începe exact așa cum s-a încheiat precedentul: cu o confruntare între FCSB și CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
În ultima etapă a ediției trecute de campionat, cele două formații au remizat în Ardeal, scor 1-1. Acum, FCSB și CFR Cluj se întâlnesc din nou, de data aceasta pentru Supercupa României, primul trofeu al sezonului. Meciul este programat în această s

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 6 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Diogo Jota şi Andre Silva au fost înmormântaţi în Portugalia. La funeralii au participat mai multe personalități din lumea fotbalului

Gandul acum 43 minute
Diogo Jota – fotbalist portughez în vârstă de doar 28 de ani, legitimat la marea echipă engleză Liverpool – a murit joi dimineaţă într-un tragic accident rutier în Spania. Maşina în care se afla împreună cu fratele său André, 25 de ani, de asemenea

VIDEO Locuitorii din Praid, protestat față de situația generată de inundarea salinei / UDMR: Este datoria noastră să punem presiune pe stat / Petiția localnicilor va fi trimisă tuturor instituțiilor statului

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reprezentanții UDMR susțin protestul sătenilor din localitatea Praid, care, sâmbătă, au ieșit din nou în stradă pentru a cere o implicare mai intensă din partea guvernanților. Urmărește cele mai noi

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/37°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

30°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°