Întrebarea acestor alegeri nu a fost nici un moment „Cine va câştiga?”, pentru că toată lumea în Germania ştia că -„Angie” va obţine al treilea mandat – al treilea cancelar german care reuşeşte această per-formanţă, după Konrad Adenauer şi Helmut Kohl, şi a doua femeie din Europa, după Margaret Thatcher –, ci „Cu cine va face coaliţie?”. O împrejurare care nu a scăpat observatorilor a fost că în 2009, după patru ani de mare coaliţie în calitate de „junior partner”, social-democraţii au căzut cu 11 procente faţă de alegerile din 2005 (de la 34% la 23%), cea mai mare prăbuşire politică din Germania postbelică, iar acum istoria se repetă cu Liber-Democraţii, care în 2009 obţi-nuseră cel mai mare scor al lor (15%), procente pe care le-au risipit încercând să forţeze politic mâna doamnei Merkel, un lucru pe care nemţii nu l-au tolerat. Totul până la Mutti sau „Mami”, cum o alintă germanii, o poreclă care spune multe despre aşteptările unei naţiuni ce şi-a pus încrederea în această fiică de pastor din fosta Germanie de Est care a reuşit să îi treacă prin criză fără suferinţe şi a reuşit, în acelaşi timp, să facă din Germania cea mai puternică şi influentă ţară europeană. Până şi Der Spiegel, publicaţie de stânga, a titrat în ziua alegerilor „Mutti ştie mai bine”. Nici o mirare, aşadar, că, dacă în Germania şeful guvernului federal s-ar fi ales prin vot direct, Merkel ar fi câştigat din primul tur cu 57%. Ceea ce nu numai că o face singurul lider al unei puteri europene majore care a rezistat crizei, dar poziţia ei a ieşit întărită, ceea ce îi conferă un mandat mai puternic pentru viitor, spre uimirea şi neliniştea majorităţii grecilor şi italienilor, care nu de mult o comparau cu Hitler, dar şi a unor politicieni de pe la noi, gen Crin Antonescu, care anul trecut îi -„recomandau” cancelarului să-i facă land „la ea, în Germania” lui Băsescu şi să-l facă preşe-dinte aco