Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contabilii sălăjeni, la ceas aniversar

Publicat in Salajeanul, luni 23 septembrie 2013 ·

Zeci de contabili membri ai Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) filiala Sălaj s-au întâlnit sâmbătă pentru a marca „Ziua Naţională a Contabilului Român”.

Cea de-a IX-a ediţie a Zilei Naţionale a Contabilului Român a fost marcată sâmbătă şi la Zalău. Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc la ora 10,00, cu un cuvânt adresat participanţilor de către preşedintele filialei Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, Alexandru Tamba. Tot cu această ocazie, Alexandru Tamba a dat citire mesajului Consiliului Superior al Corpului. Evenimentul a continuat cu acordarea unor diplome de merit celor mai buni contabili din judeţ. În total au fost acordate cinci diplome. Trebuie spus, de asemenea, că tot sâmbătă a avut loc şi premierea celor mai bune societăţi membre a CECCAR Sălaj. Astfel, pe locul I s-a clasat SC Activ Consult SRL, locul II a revenit societăţii SC Ana Cont SRL, iar pe locul III s-au clasat SC Financiar Consult SRL şi Sc AMS Cont SRL. Potrivit Ludovicăi Breban, director executiv CECCAR Sălaj, firmele care s-au clasat pe locurile I şi II au primit din partea site-ului www.portal finante.ro câte un voucer de promovare on-line în valoare de 100 de euro, valabil pentru o perioadă de 12 luni. La această dată, CECCAR filiala Sălaj are 403 membri, din care: 221 de experţi contabili, 114 – contabili autorizaţi, 20 de membri stagiari, experţi contabili şi contabili autorizaţi şi 48 de societăţi comerciale de expertiză contabilă şi contabilitate.

Zeci de contabili membri ai Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) filiala Sălaj s-au întâlnit sâmbătă pentru a marca „Ziua Naţională a Contabilului Român”.

Cea de-a IX-a ediţie a Zilei Naţionale a Contabilului Român a fost marcată sâmbătă şi la Zalău. Deschiderea oficială a evenimentului a avut l

Articolul in Salajeanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 160.000 de oameni din cinci orașe din Catalonia sunt blocați în case din cauza unui nor toxic de clor

HotNews acum 56 minute
Peste 160.000 de persoane din cinci municipalități ale regiunii spaniole Catalonia au fost îndemnate sâmbătă de autorități să nu iasă din locuințele lor, după ce un incendiu la un depozit industrial a provocat un nor toxic de clor, informează AFP. „

George Simion mulțumește Administrației Trump pentru că am fost scoși din programul Visa Waiver

HotNews acum 39 minute
George Simion a mulțumit public, într-un interviu acordat unui influencer MAGA, Administrației Trump pentru că a menținut vizele pentru cetățenii români și a exclus România din programul Visa Waiver, transmite G4media. „Mesajul de la Washington a fo

Accident rutier în municipiul Brașov. Mai multe persoane, inclusiv copii, transportate la spital

Ziua Constanta acum o ora
Pompierii din municipiul Brașov au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier, în care au fost implicate un microbuz, în care se aflau 3 adulți și 15 copii, și un autoturism. Potrivit ISU Brașov, la fața locului au fost mob

Ziua Independenței Naționale a României, marcată la Constanța (Galerie FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
10 Mai reprezintă unul dintre reperele fundamentale ale istoriei României – ziua în care, în anul 1877, țara noastră și-a proclamat independența față de Imperiul Otoman. Cu acest prilej, la Constanța, Comandamentul Flotei va organiza, în data de 10

Jandarmeria Capitalei: Schimbare de PROGRAM pentru mitingul electoral al lui Nicușor Dan

Gandul acum o ora
Jandarmeria Capitalei anunță modificări în programul mitingului electoral al lui Nicușor Dan de duminică. Manifestația urma să înceapă la Piața Universității și să continue cu un marș spre Piața Victoriei, însă acum evenimentul se va desfășura exclu

Reacția lui Dan Alexa după ce soția lui a fost surprinsă acasă la Alex Bodi. „Bărbăția nu se cântăreşte în masă musculară și nici în valoarea bolidului”

Libertatea acum o ora
Vestea că Dan Alexa și soția lui, Andrada, au decis să divorțeze a luat pe toată lumea prin surprindere. Cei doi pun punct căsniciei după 6 ani de relația și au decis să divorțeze la tribunal. Recent, Andrada a fost surprinsă ieșind din casa lui Ale

Bolojan, de Ziua Independenţei Naţionale a României: Prin solidaritate şi unitate vom reuşi să trecem peste actuala perioadă complicată, astfel încât România să îşi continue parcursul european

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan afirmă, în mesajul transmis sâmbătă, cu ocazia Zilei Independenţei Naţionale, că prin solidaritate şi unitate vom reuşi să trecem peste actuala perioadă complicată, astfel încât România să îşi continue parcursul e

Ucraina și Ungaria expulzează fiecare câte doi diplomați în urma scandalului spionajului maghiar

G4Media acum o ora
Ucraina şi Ungaria au anunţat vineri că expulzează fiecare câte doi diplomaţi ai celeilalte părţi, acuzându-se reciproc de spionaj, transmite News.ro. Ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiha a anunţat măsura într-o postare pe X după ce agenţia

NRTI, medicamentele anti-HIV care ar putea preveni un milion de cazuri de Alzheimer anual

Mediafax acum 2 ore
Studiul a analizat datele a peste 270.000 de pacienți care luau inhibitori nucleozidici ai revers transcriptazei (NRTI) pentru HIV sau hepatită B. Rezultatele sunt impresionante: pentru fiecare an de tratament cu NRTI, riscul de a dezvolta Alzheimer

Bărbații acuzați că au împușcat două persoane într-o spălătorie auto din Pantelimon au fost reținuți de procurori

Adevarul acum 8 minute
Cei trei bărbați bănuiți de împușcarea a două persoane, în incinta unei spălătorii auto în Pantelimon, au fost reținuți pentru 24 de ore.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

9°/12°
dum.

7°/20°
lun.

7°/14°
mar.

8°/17°
Iasi
acum

14°
sâm.

6°/16°
dum.

5°/10°
lun.

3°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

11°
sâm.

10°/12°
dum.

10°/16°
lun.

10°/14°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/11°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
Timisoara
acum

17°
sâm.

5°/19°
dum.

7°/18°
lun.

5°/17°
mar.

4°/17°