Filiala Covasna a Crucii Roșii a trimis vineri ajutoare umanitare către sinistrații din judeţul Galați, rămași fără lucruri și poate chiar fără speranțe, după inundațiile violente de acum câteva zile.
Președintele Crucii Roșii Covasna, Papp Adolf, a declarat că ajutorul a plecat spre comuna Costache Negri, unde au fost trimise 3.000 de kilograme de alimente, apă, haine și alte lucruri folositoare oamenilor năpăstuiți de furia naturii.
„Din fondurile proprii ale Filialei Covasna, păstrate tocmai pentru astfel de evenimente nefericite, am trimis către Galați 300 de conserve de fasole, 142 de saci de haine, 300 de litri de apă și alte bunuri provenite din donații locale, strânse cu ajutorul domnului Eugen Vârtosu, care ne-a ajutat inclusiv prin faptul că a asigurat transportul mâncării și al restului de lucruri”, ne-a declarat Papp Adolf.
Potrivit acestuia, Crucea Roșie Covasna a considerat imperioasă implicarea în ajutorarea sinistraților din Galați, în condițiile în care fenomenele meteorologice sunt atât de imprevizibile și nu se poate ști niciodată unde vor lovi. Papp a mai menționat că oamenii din județ au reacționat pozitiv la apelul Crucii Roșii, implicându-se și dăruind fiecare ceea ce a putut și a considerat că le va folosi celor afectați de inundații.
Nouă persoane şi-au pierdut viaţa în judeţul Galaţi, în timp ce peste 700 de case din 12 localităţi din judeţ au fost inundate, sute de oameni fiind evacuaţi. În localitatea Costache Negri, apele au afectat grav peste 100 de gospodării.
Comentarii.
Filiala Covasna a Crucii Roșii a trimis vineri ajutoare umanitare către sinistrații din judeţul Galați, rămași fără lucruri și poate chiar fără speranțe, după inundațiile violente de acum câteva zile.
Președintele Crucii Roșii Covasna, Papp Adolf, a declarat că ajutorul a plecat spre comuna Costache Negri, unde au fost trimise 3