Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antrenor nou la Dinamo

Publicat in Ziua de Cluj, duminică 22 septembrie 2013 ·

Tehnicianul Flavius Stoican a fost numit, duminică, în funcţia de antrenor principal al echipei Dinamo, în locul lui Gheorghe Mulţescu, al cărui contract a fost reziliat pe cale amiabilă, informează site-ul oficial al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare.

"Astăzi, la Rin Grand Hotel, a avut loc o şedinţă la care au participat conducerea clubului FC Dinamo Bucureşti, antrenorul Gheorghe Mulţescu şi finanţatorul echipei din Ştefan cel Mare, Ionuţ Negoiţă. În urma discuţiilor purtate, FC Dinamo Bucureşti şi antrenorul Gheorghe Mulţescu (61 de ani) au convenit rezilierea pe cale amiabilă a contractului de muncă al tehnicianului. Argumentul principal al despărţirii dintre cele două părţi a fost reprezentat de necesitatea unui şoc la echipă, în condiţiile în care FC Dinamo Bucureşti a înregistrat un început de campionat modest sub îndrumarea echipei tehnice conduse de Gheorghe Mulţescu. FC Dinamo Bucureşti îi mulţumeşte lui Gheorghe Mulţescu pentru implicarea şi munca depusă în perioada în care s-a aflat pe banca tehnică a echipei de fotbal şi îi doreşte succes în activităţile viitoare", se arată în comunicat postat de FC Dinamo.

Totodată, FC Dinamo anunţă că noul antrenor este Flavius Stoican, în vârstă de 37 de ani, care a pregătit echipa Dinamo II, aflată pe primul loc în liga a treia.

Stoican a evoluat la Dinamo în două perioade, 2002-2003 şi 2007-2008. De asemenea, în perioada 2003-2007 a jucat la Şahtior Doneţk sub conducerea lui Mircea Lucescu. În cariera sa ca fotbalist, Flavius Stoican a mai jucat la Drobeta Turnu Severin, Universitatea Craiova şi Metalist Harkov. Ca tehnician a debutat în 2010 la CSM Reşiţa şi apoi la Dinamo II Bucureşti, Chindia Târgovişte, CS Mioveni şi, din iulie 2013, din nou la Dinamo II Bucureşti.

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 42 minute
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 2 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 52 minute
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Daniel Zamfir, replică pentru Raluca Turcan: „Trebuie să ai mare tupeu după ce ai comis-o grav cu coiful dacic să îndrăznești să ai păreri”

Gandul acum 3 ore
Senatorul PSD Daniel Cătălin Zamfir i-a dat replica deputatul PNL Raluca Turcan care a spus că a criticat reacțiile PSD cu privire la pachetul de măsuri pentru care Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea. „În goana după coiful dacic, Raluka a lua

Fructele românești care sunt mai IEFTINE în Marea Britanie decât în unele magazine din țara noastră. „Ne merităm soarta”

Gandul acum 27 minute
Afinele românești au ajuns pe rafturile celui mai mare lanț de supermarketuri din Regatul Unit, Tesco iar delicioasele fructe se vând la prețuri chiar mai mici decât cele practicate de unele lanțuri de retail din țara noastră. „Blueberries (afine) d

Vremea

București
acum

30°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/36°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/36°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°