Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proştii şi suficienţii

Publicat in Puterea, duminică 22 septembrie 2013 ·

La un inventar sumar, iese că zilele astea ne ard următoarele probleme: maidanezii, pistele pentru biciclişti, Roşia Montană, cearta Antonescu-Ponta şi, niţel, Legea referendumului. De revizuirea Constituţiei şi regionalizare nu mai vorbesc nici măcar Antonescu şi Dragnea. Hain cu USL, Traian Băsescu nu-i lasă să lucreze şi basta. Când atacă Legea referendumului la Curtea Constituţională, când descalecă, în mod ticălos ca şi sistemul său, la şantierul fantomă Iaşi-Ungheni, când o pune pe Elena Udrea să scrie pe Facebook că Victor Ponta postează, pe aceeaşi reţea de socializare, în timpul programului, când…

Despre toate cele de mai sus, să nu ne pronunţăm noi, simplii deţinători ai unui singur vot, ci să dăm cuvântul unui om care are în spatele său mii - da ce zic eu mii? - milioane de alegători, una dintre vocile cele mai autorizate ale guvernării, europarlamentarul Cătălin Ivan, purtător de cuvânt al PSD.

“Demararea lucrărilor la gazoductul Iaşi-Ungheni este un pas foarte important către independenţa energetică a Republicii Moldova, un pas pe care noi l-am făcut, deblocând proiectul. Probabil că Traian Băsescu este nervos pentru faptul că acest proiect major nu este legat de numele său şi că USL a făcut mult mai mult pentru Republica Moldova decât fostele guverne PDL. De aceea încearcă să pună piedici”, spunea Ivan, vineri, după ce şeful statului nu găsise picior de muncitor şi urmă de utilaje la “proiectul major”.

Pentru ca duminică să-i dea o replică, şi mai şi, feisbuchistei Udrea. “Dumneaei dă impresia că nu are ce face şi că se plictiseşte, ca şi preşedintele Traian Băsescu, după cum a demonstrat-o inclusiv acţiunea acestuia de ieri (sesizarea CC în legătură cu legea care stabileşte pragul de 30% pentru validarea referendumului - n.r.). Împreună sau separat, doamna Udrea şi preşedintele Băsescu ar trebui să îşi găsească o ocupaţie mai serioa

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 3 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 10 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 3 ore
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum o ora
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum 3 ore
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum 2 ore
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 6 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
joi

24°/33°
Iasi
acum

20°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
joi

18°/26°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
joi

17°/24°
Timisoara
acum

19°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°
joi

19°/31°