După ce şi-a ridicat mulţi orădeni în cap introducând, odată cu sistemul e-ticketing, obligativitatea ca oricare abonat să-şi valideze cardul la fiecare călătorie, şeful societăţii de transport local, Csuzi Istvan, spune că orădenii trebuie să înveţe să respecte noile reguli. Totodată, directorul explică şi de ce Oradea are cele mai scumpe bilete de călătorie din ţară, dar şi ce probleme a identificat el, ca simplu călător, în mijloacele de transport în comun.
Urcaţi la "urcare"!
- OTL a introdus un sistem pentru validarea tichetelor electronice de călătorie în mijloacele de transport în comun. Ce scop are şi de ce sunt nemulţumiţi călătorii?
- Sistemul creşte siguranţa biletului de călătorie, ca să nu mai avem cazuri de bilete falsificate, şi ne dă posibilitatea să personalizăm necesităţile călătorului. Asta înseamnă introducerea unor abonamente restrânse pe trasee, pe zone sau pe număr de călătorii. Însă asta presupune că la urcare călătorul trebuie să-şi valideze abonamentul, adică să verifice dacă are dreptul să circule cu acel vehicul. Ştiu că unii au o repulsie faţă de această situaţie şi putem avea discuţii eterne, până când călătorul nu va conştientiza că transportul public local are reguli pe care trebuie să le respectăm. Iar o regulă de bază este că se urcă pe uşile inscripţionate cu "urcare", unde tramvaiele şi autobuzele au validatoare.
- Oradea are cea mai scumpă călătorie în transportul public din ţară. Credeţi că acesta e principalul motiv de nemulţumire pentru clienţii OTL?
- Avem cea mai scumpă călătorie pe bilet, căci la abonamente suntem printre cei mai ieftini. Este strategia noastră de a fideliza locuitorii municipiului, căci bilete îşi cumpără, în mare măsură, cei care vin din afara municipiului. Noi sprijinim orădeanul, dar nu suntem dispuşi să subvenţionăm călătoria celor care vizitează Oradea. Totodată, trebuie ţ