O serie de 25 de jandarmi hunedoreni au participat, în perioada 17-20 septembrie, la o sesiune de formare de bază în domeniul prevenirii consumului de droguri organizată de Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Hunedoara.
Sesiunea face parte dintr-un proces iniţiat de Agenţia Naţională Antidrog, în parteneriat cu Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, ce se derulează la nivel naţional.
Demersul formativ a urmărit creşterea nivelului de cunoştinţe al jandarmilor cu privire la influenţa drogurilor ilegale asupra consumatorilor. Astfel, jandarmii au fost familiarizaţi cu aspecte precum tendinţele fenomenului consumului şi traficului de droguri în România, principalele categorii de substanţe şi efectele acestora, noţiuni utilizate în domeniul drogurilor, semnele consumului de droguri, cadrul legal şi sistemul de coordonare a politicii în domeniul drogurilor, sistemul de asistenţă destinat persoanelor dependente de droguri în România, noţiuni şi concepte teoretice utilizate în prevenirea consumului de droguri (factori de risc şi protecţie, etapele unei campanii de prevenire, evaluarea unei campanii de prevenire, prevenirea în mediul şcolar etc.), fenomenul substanţelor noi cu efecte psihoactive etc.
O serie de 25 de jandarmi hunedoreni au participat, în perioada 17-20 septembrie, la o sesiune de formare de bază în domeniul prevenirii consumului de droguri organizată de Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Hunedoara.
Sesiunea face parte dintr-un proces iniţiat de Agenţia Naţională Antidrog, în parteneriat cu Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, ce se derulează la nivel naţional.
Demersul formativ a urmărit creşterea nivelului de cunoştinţe al jandarmilor cu privire la influenţa drogurilor ilegale asupra consumatorilor. Astfel, jandarmii au fost familiarizaţi cu aspe