Începând de pe 18 septembrie, medicii şi personalul mediu sanitar pichetează zilnic sediile ministerelor Sănătăţii, Finanţelor şi Muncii. Zic, conform spuselor dr Astărăstoaie, că le-a ajuns cuţitul la os şi cer salarii şi condiţii de muncă decente. Mai anunţă că nu-i de joacă şi că de la pichetare vor trece la grevă. Constatăm însă că Sănătatea (ca şi Şcoala) nu prea le e dragă politicienilor şi dregătorilor naţiei. E un sector „neproductiv”, consumator de resurse bugetare şi mereu cu gura mare. La urma urmei, de ce le-ar fi politicienilor la inimă domeniul sanitar? Domniile lor nu prea servesc servicii medicale autohtone pentru că acestea nu sunt de nasul dânşilor. Când îi apucă vreo pandalie, când soarta le mai trimite câte-o boală, aleşii cei mari nu se tratarisează în clinicile şi spitalele româneşti sărace, cronic subfinanţate, ci pe la Viena, Roma, Berlin, Paris, Londa. Doctorii români nu prea sunt băgaţi în semă; spitalele autohtone să se descurce şi ele cum or şti şi, începând de prin trimestrul al treilea, în fiecare an, să se înveţe cu sărăcia cruntă, că nu mai au bani nici de medicamente, nici de materiale sanitare, nici de lefuri.

Mai acu’ doi ani, regimul Băsescu a găsit soluţia ideală pentru a le lua doctorilor piuitul; a închis clinici şi spitale cu toptanul, a restructurat personalul, iar celor rămaşi în sistem le-a ciopârţit lefurile şi alte drepturi băneşti. Salvatorul naţional din dealul Cotrocenilor l-ea spus-o pe şleau: „Dacă nu vă convine, pelcaţi în lumea largă!”. În doi-trei ani de zile, exodul spre Vest a ajuns la peste 14.000 de medici şi câteva zeci de mii de asistenţi medicali. Emigranţii din Sănătate au scăpat astfel de politica performantă a guvernului Boc în Sănătate, de eticheta că doctorii sunt corupţi, că pun diagnostice greşite (cf. Traian Băsescu) şi au fost bucuroşi să constate că Occidentul îi primeşte la muncă,