Urmărind disputele din ultimele zile, am mai identificat un pericol: întreţinerea şi escaladarea conflictului cu presa. A acuza mass media pentru proiectul Roşia Montană înseamnă a lovi tocmai în vehicolul care poate da amploare şi poate contribui masiv la atingerea scopului protestelor sau, deopotrivă şi dimpotrivă, la compromiterea demersului. Spuneam în intervenţia anterioară că două pericole ameninţă protestele împotriva proiectului Roşia Montană: dizolvarea mesajului în cianura politicianismului şi iscarea disputelor între grupuri pe diferenţele lor ideologice. Urmărind disputele din ultimele zile, am mai identificat un pericol: întreţinerea şi escaladarea conflictului cu presa. Un element atipic al protestelor împotriva proiectului Roşia Montană l-a constituit intrarea în conflict cu presa. Încă din primele zile, în boxa acuzaţilor au fost băgate şi cele mai importante organisme mediatice, acuzaţia fiind înfruptarea din banii de la RMGC şi boicotarea manifestaţiilor. Nu am stat să contabilizez ce publicaţii sau posturi de radio şi televiziune au transmis informaţii despre proteste şi în ce mod au făcut-o. Dar, am putut să constat o creştere a interesului mass media pentru subiect de la o zi la alta, chiar şi a celor care susţin proiectul contestat şi chiar şi la televiziunea publică. Faptul că cea mai mare parte a mass media a luat bani de la RMGC nu mi se pare atât de condamnabil, fiindcă eu, în calitate de cetăţean, nu am avut vreun contract care să prevadă obligaţia acestora de a garanta corectitudinea acestei companii şi a proiectului Roşia Montană. În afară de posturile de radio şi televiziune publice, presa trăieşte din publicitate şi nu putem condamna pe nimeni de faptul de a fi difuza mesajele RMGC. Dacă nu îmi convine cum abordează un post ceva, îi pot da vot de blam schimbând pe altul. Dar, eu am contract cu autoritatea publică şi reprezentanţilor