Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şoferii indisciplinaţi cotizează la buget

Publicat in Exclusiv Gorj, luni 23 septembrie 2013 ·

Maşinile parcate la întâmplare de târgujieni sunt o importantă sursă de venituri pentru bugetul local. Zilnic, în curtea Transloc ajung aproximativ cinci maşini. Asta înseamnă că într-o lună se strâng în medie 200 de milioane de lei vechi de la şoferii indisciplinaţi.

Deşi nu e vizibilă atât cât şi-ar dori unii, maşina de ridicări auto a municipalităţii există şi îşi face treaba cu brio. Cel puţin asta spun şefii Transloc, unitate în curtea căreia ajung toate maşinile parcate aiurea de şoferii grăbiţi sau prea tupeişti. Directorul Transloc, Vasile Căilean, spune că ţarcul destinat autoturismelor ridicate din trafic e plin „mai mereu”, iar asta înseamnă bani la bugetul local. „La noi ajung în medie cam cinci maşini pe zi. Neregulile sunt constatate de colegii de la Poliţia Locală, care şi aplică amenzile. Noi oferim oamenilor posibilitatea să plătească la noi, la ghişeu, şi să îşi ridice astfel maşina. Pentru fiecare autoturism ridicat trebuie achitată o taxă de două milioane de lei vechi. Asta înseamnă încasări cam de zece milioane pe zi. Oricum, taxa este cu mult mai mică decât în alte oraşe, unde amenda ajunge şi la 5-6 milioane de lei vechi”, a precizat Vasile Căilean, directorul Transloc. Cine îi găseşte pe poliţiştii locali lângă maşina parcată neregulamentar şi gata să fie ridicată, poate achita doar un milion de lei vechi. Şoferii maşinilor de teren ştiu însă că autospeciala edililor nu poate ridica autoturisme atât de mari şi profită de asta din plin.

Maşinile parcate la întâmplare de târgujieni sunt o importantă sursă de venituri pentru bugetul local. Zilnic, în curtea Transloc ajung aproximativ cinci maşini. Asta înseamnă că într-o lună se strâng în medie 200 de milioane de lei vechi de la şoferii indisciplinaţi.

Deşi nu e vizibilă atât cât şi-ar dori unii, maşina de ridicări auto a municipalităţii există şi îşi face treaba cu brio. Cel

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un fost boxer, condamnat la închisoare pe viaţă după ce a decapitat o bătrână

Mediafax acum 27 minute
„Acest verdict reflectă gravitatea faptelor comise şi periculozitatea acuzatului”, a declarat avocata familiei victimei, Nathalie Langlois-Thieffry. Dar sentinţa „nu le va aduce copiilor mama înapoi şi nu va şterge circumstanţele îngrozitoare în car

Două medalii de aur, obţinute de elevi români la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru Juniori

Mediafax acum 47 minute
Anunţul a fost făcut de Ministerul Educaţiei, miercuri seară, pe pagina oficială de Facebook. Sursa a menţionat că la competiţie au participat elevi din peste 50 de ţări. Premiile obţinute de elevii români sunt: - Alexandru Ioan Jicu, Colegiul Naţio

OFICIAL FIFA a anunțat gazdele următoarelor Cupe Mondiale: ediția din 2030 în 6 țări, cea din 2034 se va juca iarna!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
FIFA a confirmat, în cadrul Congresului Oficial organizat astăzi, gazdele edițiilor de Cupă Mondială din 2030, respectiv 2034. Spania, Portugalia (Europa) și Maroc (Africa) vor organiza majoritatea meciurilor o parte dintre dueluri vor avea loc în A

Vlad Voiculescu: În urma deciziei definitive a ICCJ, Clotilde Armand nu-şi va putea prelua mandatul de parlamentar întrucât operează interdicţia de a mai ocupa o funcţie publică pentru 3 ani/ Pentru mine, o nedreptate rămâne o nedreptate

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele USR Vlad Voiculescu afirmă că fostul primar al Sectorului 1 Clotilde Armand nu îşi va putea prelua mandatul de parlamentar întrucât, în urma deciziei ICCJ, operează interdicţia de a mai ocupa o funcţie publică, printre care şi cea d

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 5 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Zelenski a răbufnit la adresa lui Orban, după discuția la telefon cu Putin: „Sperăm că măcar nu-l va suna pe Bashar al-Assad, să-i asculte prelegerile”

HotNews acum 27 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat miercuri discuția telefonică a lui Viktor Orban cu liderul rus Vladimir Putin, acuzându-l pe premierul ungar de subminarea „unităţii” europene în faţa invaziei ruse din Ucraina. „Nimeni nu îşi poa

Veste bună de la Haga. Parlamentul olandez, undă verde pentru aderarea deplină a României în Schengen

Ziare.com acum 9 minute
În urma unui vot în parlamentul olandez care a avut loc miercuri, 11 decembrie, şi care a susţinut decizia recentă a guvernului în acest sens, Ţările de Jos au dat oficial undă verde admiterii complete a Bulgariei şi României în spaţiul Schengen, re

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 4 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Siegfried Mureşan: Grupul PPE din Parlamentul European cere revizuirea deciziei de a interzice autovehiculele cu combustie internă

News.ro acum 2 ore
Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL), viceliderul Grupului PPE din Parlamentul European, anunţă că Grupul PPE cere revizuirea deciziei de a interzice autovehiculele cu combustie internă, arătând că susţin tranziţia spre o industrie auto

Parlamentul Olandei a aprobat aderarea României și Bulgariei la Schengen. Extremistul Geert Wilders a încercat să blocheze decizia

Adevarul acum 20 minute
Ţările de Jos au dat oficial undă verde admiterii complete a Bulgariei şi României în spaţiul Schengen, în urma unui vot în parlamentul olandez care a avut loc miercuri şi care a susţinut decizia recentă a guvernului în acest sens.

Vremea

București
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/6°
joi

3°/6°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

mie.

2°/4°
joi

0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°