Duminică, 22 septembrie, partidul liberal-democrat german (FDP) ar putea să rateze intrarea în cel de-al 18-lea Bundestag al Germaniei post-naziste. Fireşte, până la închiderea urnelor nimic nu este sigur dar rezultatul slab din recentele alegeri desfăşurate în importantul land Bavaria, precum şi intenţia de vot din sondajele naţionale, de numai 4%, nasc îngrijorări reale atât în rândul membrilor partidului lui Philipp Rösler, Reiner Brüderle şi Guido Westerwelle, cât şi la nivelul actualei coaliţii negru-galbene, de centru-dreapta, condusă de Angela Merkel.

Dacă pronosticul tot mai des vehiculat în presa germană, de eşec al liberalilor, devine realitate duminică seara, atunci reconfirmarea în funcţie a cancelarului Merkel (38-39% în majoritatea sondajelor) va depinde fie de formarea unei mari coaliţii cu social-democraţii (circa 25-26%) fie, puţin probabil aş adăuga eu, de un ipotetic, se pare nedorit şi fragil tandem guvernamental cu Verzii, presupunând că aceştia ar obţine cel puţin 10% din fotoliile de parlamentari. Este evident că, în faţa acestor opţiuni grele privind viitoarea legislatură de la Berlin, polul CDU/CSU ar prefera continuarea colaborării relativ comode cu FDP, în locul unor negocieri dificile cu SPD sau al imprevizibilităţii guvernării alături de ecologişti.

Nu este prima dată când „galbenii” sunt pe buza prăpastiei electorale. Fondat în 1948 ca speranţă pentru echilibrarea politică a noii democraţii germane, dar mai ales ca vehicul pentru promovarea valorilor liberalismului într-o societate greu încercată de iluzia bolnavă a superiorităţii germane asupra Europei, poziţionat ideologic între polii creştin-democrat şi social-democrat, FDP şi-a creat în timp o nişă politică proprie, nici corporatistă, nici sindicalistă (mai degrabă intelectuală, simpatică şi relaxată, reunind, oarecum paradoxal, mic-burghezi şi oameni de cultură din