A fost luat de acasă şi aruncat pe drumul necunoscut şi nemilos al războiului. Când a fost luat prizonier, a mărşăluit zile în şir prin arşiţa verii, din Bistriţa până în Basarabia, fără apă şi hrană. Şi-a văzut camarazii murind în jurul lui, dar nu s-a lăsat bătut. A fost nevoit să înveţe să vorbească, să scrie şi să citească într-o limbă care nu era a lui. A stat cinci ani prizonier la ruşi şi a ajuns să lucreze în mină, unde în urma unui accident şi-a rupt piciorul, dar a strâns din dinţi şi a mers mai departe cu speranţa că într-o zi coşmarul se va sfârşi şi se va întoarce acasă. Iosif Prigoană s-a întors şi a ajuns la venerabila vârstă de 92 de ani, dar mintea lui e încă bântuită de ororile războiului.

”Se zice că timpul trece. Timpul nu trece niciodată. Noi trecem prin timp” - Garabet Ibrăileanu.

Într-un vârf de munte la 1.100 de metri altitudine, în locul numit Dâmbul Bisericii din comuna Muntele Rece, în cătunul Râşca a văzut lumina zilei, în 28 iulie 1921, cel ce se va numi Iosif Prigoană, stră-strănepot de-al lui Horea.

Bilon Urs, unul din familia lui Horea, fiind urmărit de cei ce l-au ucis pe Horea, s-a văzut nevoit să se refugieze în locul numit Stâna din Muntele Rece, loc în care şi-a construit o colibă. Datorită faptului că numele de familie „Urs” reprezenta în continuare o amenințare pentru cei care îl aveau (Horea era pe numele său adevărat Nicula Ursu), Bilon Urs decide că este mai bine să-şi ia un alt nume şi îşi spune Prigoană pentru simplul motiv că era prigonit de autorităţile Imperiului Habsburgic. O dovadă de autenticitate o constituie faptul că pînă în ziua de azi pârâul care pleacă de la izvorul de lângă colibă poartă numele de “Pârâul Ursului”.

Născut într-o familie cu opt copii, crescuţi numai de mama, deoarece tatăl era bolnav, Iosif Prigoană a trăit în condiţii extrem de grele. La varsta de 6 ani a început să meargă l