Marţi, 17 septembrie 2013, cu o majoritate de Marea Adunare Naţională (311 voturi pentru, 5 împotriva şi 15 abţineri), Parlamentul României a adoptat documentul intitulat:
”HOTĂRÂRE privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru avizarea Proiectului de Lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea și facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România”
De la cercetarea de istorie literară, m-am pricopsit cu o boală ce poate trece, la o adică, drept boală ruşinoasă într-o presă ca a noastră, definită prin actul de a scrie fără a avea habar despre ce-i vorba:
Mersul la sursă.
Am pornit, așadar, în căutarea și studierea documentelor pe care se întemeiază constituirea și activitatea Comisiei.
Hotărîrea adoptată de Camerele reunite ale Parlamentului face trimitere la articolul 64 (aliniatul 4) din Constituţie şi la articolele 8-10 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
În privinţa Constituţiei nu e nici o problemă pentru mine s-o găsesc.
Am un exemplar la îndemînă pe birou, pentru a putea verifica imediat constituţionalitatea unui fapt politic din România lui 2013.
Articolul 64, aliniatul 4, prevede că ambele Camere pot constitui comisii speciale comune.
Aşadar, în virtutea acestui articol, înfiinţarea unei Comisii speciale comune pentru avizarea Legii privind Roşia Montană e constituţională.
Verificarea constituţionalităţii nu e o pierdere de vreme.
În mod obişnuit, un Proiect de Lege e supus avizării, în fiecare Cameră, de Comisiiile de specialitate. Se înţelege că un Proiect e trimis doar la comisia care are legătură cu domeniul respectiv. Legea cîinilor fără stăpîn, ca să dau un exemplu, n-a aju