Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vânzarea locuinţelor ANL, la preţuri mai mici

Publicat in Pandurul, luni 23 septembrie 2013 ·

Agenţia Naţională pentru Locuinţe a redus preţul de vânzare a apartamentelor şi garsonierelor date cu chirie tinerilor în vârstă de până la 35 de ani de la 411 euro/mp la 326 euro/mp. Cu toate acestea, reprezentanţii Primăriei Târgu Jiu fac demersuri în vederea stabilirii unui preţ diferenţiat pentru fiecare oraş în parte. Asta întrucât foarte mulţi dintre chiriaşii ANL nu îşi pot permite nici măcar să acceseze credite bancare.

Agenţia Naţională pentru Locuinţe începe procedura de vânzare a apartamentelor şi garsonierelor ANL, după ce în data de 30 iulie, printr-un ordin emis de ministerul dezvoltării regionale şi administraţiei publice preţul de vânzare al locuinţelor a fost stabilit la 326 de euro/mp, inclusiv TVA. Diferenţa dintre vechiul şi noul preţ de vânzare al ANL-urilor este de 85 de euro/mp. La nivelul municipiului Târgu Jiu, un număr de 275 de locuinţe ANL ar putea fi scoase la vânzare, însă suprafaţa reală a unităţilor locative nu corespunde cu cea din acte, autorităţile aşteptând o hotărâre de Guvern care să reglementeze această situaţie. În plus, reprezentanţii Primăriei Târgu Jiu fac demersuri pentru ca preţul de vânzare al locuinţelor ANL să fie diferenţiat în funcţie de oraş. „Deocamdată locuinţele ANL din Târgu Jiu nu sunt scoase la vânzare. Primăria face toate demersurile necesare pentru a le oferi spre achiziţie celor interesaţi. Aşteptăm deciziile Guvernului pe această temă şi dorim să avem un preţ diferenţiat în funcţie de nivelul oraşului întrucât aici vorbim de cazuri sociale, de familii care nu-şi pot permite nici măcar să acceseze credite bancare pentru a le achiziţiona. Nu ni se pare normal ca locuinţele din municipiul Târgu Jiu sau din cele din Târgu Cărbuneşti să fie achiziţionate la aceleaşi preţuri cu cele din Bucureşti sau Timişoara”, a declarat Ramona Evulescu, purtător de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu.

CONDIŢIE

Ch

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 3 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 33 minute
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 3 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 3 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Marcel Ciolacu, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social: Măsurile fiscal-bugetare ce vor fi aprobate prin OUG vor avea ca impact reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei, echivalentul a 1% din PIB

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul

Zelenski îl acuză pe premierul slovac că deschide un al doilea front energetic contra Kievului

G4Media acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a acuzat sâmbătă pe premierul slovac Robert Fico că deschide de ”al doilea front energetic” contra Ucrainei la ordinul Rusiei, în contextul escaladării diferendului între Kiev şi Bratislava privitor la tra

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Box: A decedat Paul Bamba, care avea 35 de ani. El a câştigat în urmă cu o săptămână centura WBA Gold Cruiserweight

News.ro acum 5 ore
Campionul mondial WBA Gold Cruiserweight, Paul Bamba, a încetat din viaţă sâmbătă, la doar o săptămână după ce şi-a câştigat centura mondială, relatează Le Figaro. Vestea a fost anunţată pe Instagram de Ne-Yo, agentul şi reprezentantul boxerului. Pa

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°