Alegerile parlamentare de ieri din Germania - dincolo de doza de imprevizibil inerent oricărei competiţii electorale şi de calculele privind configuraţia viitoarei coaliţii de guvernare de la Berlin - dau seama despre un sistem politic stabil. Iar cheia înţelegerii acestei stabilităţi care se declină şi pe plan economic trebuie căutată în Cons­tituţia germană. După 64 de ani de la adoptarea sa, Legea fundamentală (căci aşa se numeşte Constituţia germană şi de aici a fost preluată formula "lege fundamentală" atât de utilizată astăzi) arată cât de importante sunt regulile constituţionale în relansarea unei societăţi laminate de Istorie. Totodată, o analiză a cauzelor succesului german de după al doilea război mondial ar putea lumina, dacă mai e posibil, dezbaterea publică de la noi. Formula constituţională inaugurată în 1949, în condiţii interne şi internaţionale dificile, a creat premisele politice pentru crearea unei stabilităţi şi prosperităţi niciodată existente înainte. De la Confederaţia Rinului, schiţată în 1805 după bătălia de la Austerlitz de către Napoleon până la republica federală de astăzi drumul a fost lung şi sinuos. Dar statul care începea să se contureze atunci este astăzi un model. După cei 15 ani agitaţi ai "statului partidelor" care a parazitat republica de la Weimar (1918-1933) şi cei 12 ani sângeroşi ai celui de-al treilea Rich, dar chiar şi faţă de cei 48 de ani ai aventurii imperiale a Hohenzollernilor, Germania de astăzi reprezintă o invidiată maşinărie politico-economică. De aceea, evoluţia Germaniei în cele şapte decenii postbelice invită la reflecţie. Iar cheia înţelegerii acestei evoluţii spectaculoase trebuie căutată în rolul preşedintelui-notar caracteristic sistemului politic şi instituţional german.

Conform unui ritual republican deja consacrat, în Germania preşedintele este ales discret şi de aceea mulţi sunt tentaţi să îl consi