Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un fost director din RATB, arestat pentru luare de mita

Publicat in Income Magazine, duminică 22 septembrie 2013 ·

Fostul director al Departamentului Achiziţii Publice din RATB Radu - Viorel Jianu şi doi oameni de afaceri, de la care acesta ar fi pretins şi primit sume de bani pentru ca firmele lor să obţină un contract cu regia, au fost arestaţi pentru 29 de zile, potrivit unei decizii a Tribunalului Bucureşti.

Cei trei au fost prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă de către procurorii DNA, care i-au reţinut vineri şi sâmbătă.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul Teritorial Bucureşti efectuează acte de urmărire penală faţă de inculpaţii: Radu - Viorel Jianu, la data faptelor, director al Departamentului Achiziţii Publice din cadrul Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată, Gani Mehmet Kiyak, reprezentant de drept al SC Plast Line SRL, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă, în formă continuată, şi Marian Brebeanu, reprezentant de drept al SC Bursa Metal SRL, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă, în formă continuată.

Din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmite de procurori a rezultat că, în perioada septembrie 2011 - mai 2012, în calitate de director al Departamentului Achiziţii Publice din RATB, Jianu a pretins în mod direct şi indirect, de la ceilalţi doi inculpaţi, suma de 60.000 de dolari (30 de dolari/tonă deşeuri de metal la o cantitate totală de 2.000 de tone), pentru a interveni pe lângă membrii comisiei de vânzare prin negociere directă din RATB, astfel încât firmele Bursa Metal şi Plast Line să obţină un contract privind valorificarea şi dezmembrarea vehiculelor din parcul propriu al regiei, în speţă a unui număr de 256 mijloace de transport casate ce urmau a fi dezmembrate şi valorificate ca deşeuri, iar ulterior, contrac

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 5 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 54 minute
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 5 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Cartel ALFA îi cere lui Nicușor Dan să solicite transferarea unei părţi din taxele sociale de la angajat la angajator

Adevarul acum 46 minute
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” cere, într-o scrisoare deschisă adresată Administrației Prezidenţiale și președintelui Nicușor Dan, să solicite Guvernului și Parlamentului „demararea procesului de transferare a unei părţi din taxele s

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 3 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 4 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 7 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

29°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°