Peste 40% dintre părinţi declară că au dat mită la şcoală în ultimii trei ani, potrivit unui sondaj realizat în cadrul unui proiect pentru prevenirea corupţiei. În schimb, aproape 80% dintre profesori neagă fenomenul, informează România TV. Mai mult, potrivit unui studiu Avangarde, majoritarea elevilor, părinţilor şi profesorilor se declară mulţumiţi de veniturile propriei familii şi de locuinţa acesteia.
Părinţii recunosc că au dat cel puţin o dată şpagă pentru copiii lor la şcoală, fie din propria iniţiativă, fie pentru că li s-a cerut. Peste 40% dintre părinţi şi elevi cred că şpagă este chiar foarte întâlnită în educaţie, însă aproape 80% dintre profesori neagă fenomenul. Păreri împarţite întâlnim şi când vorbim de bani pentru şcoală. În timp ce părinţii scot lunar din buzunar sume pentru reparaţii, fondul şcolii şi cadouri pentru profesori, dascălii nu recunosc aceste plăţi.
Cu toate aceste, profesorii au recunoscut în cadrul unui sondaj că sistemul este coruptibil din cauza salariilor prea mici, iar un venit de cel puţin 3.300 de lei pe lună i-ar face să nu mai ceară bani.
Ministrul Educaţiei pregăteşte măsuri drastice pentru profesorii şpăgari.
“În momentul de faţă este o modificare la legea educaţiei. Am discutat şi cu sindicatele şi au fost de acord ca astfel de abateri să fie pedepsite imediat”, a declarat Remus Pricopie.
Multe cazuri nu vor ieşi însă niciodată la suprafaţă, întrucât puţini părinţi ar denunţa faptul că au dat şpagă.
Potrivit unui studiu Avangarde, majoritarea elevilor, părinţilor şi profesorilor se declară mulţumiţi de veniturile propriei familii şi de locuinţa acesteia, tot ei considerând, pe de altă parte, că lucrurile în România se îndreaptă într-o direcţie greşită.
La întrebarea “Lucrurile în România se îndreaptă într-o direcţie bună sau într-o direcţie greşită?”, cei mai mulţi care au indicat d