De-a lungul timpului, mai mulţi foşti campioni au recunoscut că au folosit substanţe ilegale pentru a ajunge la performanţe uriaşe. Metodele doctorilor care ajută sportivi sunt mereu cu un pas înaintea celor care îi controlează
Dopajul în fotbal este un subiect despre care se vorbeşte de peste 50 de ani
Subiectul „Dopajul în fotbal“ este destul de sensibil. Rar au fost depistaţi mari fotbalişti şi la fel de rar performanţele marilor echipe au fost puse sub semnul întrebării. În fond, afirmaţia pasionaţilor de fotbal „Dacă te dopezi, doar nu o să tragi mai bine la poartă!“ este adevărată, dar diferenţa între fotbalişti se face şi cu ajutorul substanţelor ilegale. „Este evident că, dacă în minutul 85 eşti la fel de proaspăt din punct de vedere fizic ca în minutul 3, ai un avantaj asupra adversarului. Aceste lucruri nu se pot observa cu ochiul liber“, explică doctorul austriac Stefan Matschiner, specialist în probleme de dopaj.
O adevărată problemă în lumea fotbalului este că jucătorii sunt destul de rar testaţi, spre deosebire de ciclişti. Totodată, substanţele pe care le folosesc fotbaliştii sunt de un risc mai scăzut decât cei care merg pe bicicletă sute de kilometri pe vârf de munte. O declaraţie a lui Joey Barton (Marseille) referitoare la testele antidoping a surprins: „Joc fotbal de peste 10 ani şi sunt surprins să văd cum sunt fotbaliştii testaţi. Am dat doar mostre de urină, atât. Niciodată nu mi s-a colectat sânge pentru un test antidoping în toată cariera mea“. Comparaţia cu ciclismul se menţine şi în următoarele exemple. Cei care sunt suspectaţi sunt cei care au fost în vârful piramidei.
Cafeaua Herrera
În anii ’60, Inter Milano creştea surprinzător sub comanda lui Helenio Herrera, cel despre care se spune că a inventat celebrul „catenaccio“. Din echipa antrenorului argentinian a făcut parte Sandro Mazzol
