Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oana Antonescu, europarlamentar PDL: Susţin adoptarea de soluţii pentru combaterea şomajului în rândul tinerilor

Publicat in Ziar Dambovita, marți 24 septembrie 2013 ·

Parlamentul European a adoptat recent o Rezoluţie prin care atrage atenţia Comisiei asupra deteriorării continue a situaţiei tinerilor din Uniunea Europeană, propunând, în acelaşi timp, un set de posibile soluţii. Europarlamentarul PDL Oana Antonescu a susţinut adoptarea rezoluţiei, considerând că statele şi instituţiile europene trebuie să adopte soluţii mai tranşante în această direcţie.

“Încă de la primele consecinţe ale crizei economice şi financiare observate asupra tinerilor din spaţiul comunitar, Uniunea Europeană a adoptat mai multe măsuri menite să amelioreze situaţia şi să prevină creşterea accelerată a ratei şomajului la această categorie de vârstă. Cu toate acestea, în iunie 2013, rata şomajului în rândul tinerilor europeni era de 23,5%, iar cele mai recente previziuni indică o deteriorare continuă a situaţiei tinerilor în anumite state membre”, a atras atenţia eurodeputata Oana Antonescu.

De aceea, a arătat eurode-putata PDL, atât instituţiile europene, cât şi statele membre trebuie să facă eforturi mult mai mari pentru a reintegra tinerii pe piaţa muncii, la ora actuală existând 14 milioane de tineri neîncadraţi profesional şi care nu urmează niciun program educaţional sau de formare profesională.

Europarlamentarul PDL a subliniat că inclusiv în România problema şomajului în rândul tinerilor ar trebui să solicite mai mult interesul statului. “Rata şomajului în rândul tinerilor se ridică la 24% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani. Adoptarea de măsuri pentru eficientizarea instruirii profesionale sau pentru racordarea educaţiei la piaţa muncii se impun a fi adoptate cu precădere de autorităţile române”, a declarat Oana Antonescu.

“Parlamentul European salută disponibilitatea Comisiei de a aloca 8 miliarde de euro pentru ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor, în cadrul financiar multianual 2014-2020, da

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 46 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 18 minute
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 2 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Bărbat acuzat că a vrut să violeze o femeie la un priveghi. Agresorul a fost arestat preventiv

HotNews acum o ora
Un bărbat din comuna vâlceană Orleşti a fost arestat preventiv pentru tentativă de viol după ce ar fi încercat să forţeze o femeie cu 20 de ani mai în vârstă să întreţină relaţii sexuale cu el. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Ju

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 3 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 6 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Video Liderul PSD care recunoaște că i-a dat voturi lui Simion în primul tur al prezidențialelor: „Ascultăm și nu judecăm”

Adevarul acum o ora
Într-un videoclip publicat pe TikTok, liderul local Alfred Simionis, admite în fața președintelui PSD, Marcel Ciolacu, că partidul i-ar fi dat voturi șefului AUR, George Simion, la primul tur al alegerilor prezidențiale, desfășurat pe 24 noiembrie. 

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 5 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Mureş: Scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă / Mai multe locuinţe din zona gării Albeşti au fost evacuate/ Traficul rutier în zonă a fost oprit

Mediafax acum 5 ore
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara intervin în Gara Albeşti pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unei scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă. Locuinţele din zona gării Albeşti vor fi e

„E ultimul meu an la club”. Mohamed Salah spune că va pleca de la Liverpool la finalul sezonului

Mediafax acum 3 ore
Contractul actual al lui Salah expiră la sfârşitul sezonului, situaţie în care se găsesc şi coechipierii Trent Alexander-Arnold şi Virgil van Dijk. Internaţionalul egiptean în vârstă de 32 de ani s-a bucurat până acum de un sezon fantastic, cu 17 go

Vremea

București
acum

vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
Timisoara
acum

-1°
vin.

-1°/6°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°