Victor Rădulescu Pogoneanu – un suflet bun, un diplomat de excepţie şi un erou anticomunist

În ultimele săptămâni, închisoarea Râmnicul Sărat şi Vişinescu au ajuns ca fotbalul. Toată lumea se pricepe şi are o părere care justifică zeflemeaua şi dispreţul faţă de cei care nu o împărtăşesc. După cum unii îşi închipuie că le cresc performanţele sportive dacă au un autograf al lui Hagi, la fel persoanele publice de la noi cred că dacă se fotografiază cu zidurile închisorii împrumută ceva din credibilitatea celor care l-au înfruntat pe Vişinescu.

Din nefericire, spre deosebire de fotbal unde se ştie de ce Hagi este vedetă, atunci când e vorba de închisoarea Râmnicu Sărat se pronunţă unele nume, însă nu se ştie şi cine au fost şi ce au făcut cei care au purtat acele nume. Nu e deci de mirare că informaţiile rămân confuze şi tot contextul este tabloidizat. Nu e de mirare nici că s-a difuzat cu generozitate informaţia că Vişinescu ar fi fost în plutonul care l-a executat pe Ion Antonescu, însă publicul nu a aflat că foarte mulţi dintre cei care au ajuns la Râmnicu Sărat după 1956 erau în dezacord net faţă de politica mareşalului. Ori includerea în aceiaşi discuţie, fără diferenţeiri, a lui Ion Antonescu şi a opozanţilor este o neglijenţă flagrantă, mai ales într-o perioadă în care antonescolatria este atât de răspândită.

În plus, nu înţeleg la ce ar folosi să se amintească groaza închisorii şi să se analizeze minuţios aspecte izolate ale problemei, dacă se uită personalităţile de acolo, eroii şi valorile în care au crezut şi care le-au dat puterea să înfrunte încercările drăceşti la care au fost supuşi. De altfel, superficialitatea era deja vizibilă şi din popularizarea într-o fază prea incipientă a cercetărilor penale şi a proiectelor legate de memorial, şi contrastează cu modestia şi seriozitatea eroilor.

Comparaţia este exigen