Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O puştoaică de 16 ani a bătut cu scheme de karate un recidivist care voia să o violeze

Publicat in Vremea Noua, luni 23 septembrie 2013 ·

Individul a urmărit-o pe strada Decebal şi a atacat-o în zona aleii Rozelor. De abia ieşise din închisoare . Le-a spus poliţiştilor că nu mai făcuse sex de mult timp şi după viol era pregătit să se întoarcă după gratii

O fată din Iaşi în vârstă de 16 ani şi care ieşise de la antrenamentele de karate a bătut la propriu un recidivist eliberat din închisoare şi care intenţiona să o violeze, ziua în amiaza mare! Faptul greu de crezut s-a întâmplat sâmbătă la amiază, pe o stradă din zona Cantemir. Faptul este real şi cu atât mai uimitor deoarece infractorul era deosebit periculos. El fusese condamnat la închisoare pentru tentativă de omor. Individul, care a fost eliberat în urmă cu o lună de zile din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi, s-a luptat la propriu cu adolescenta. Aceasta din urmă i-a aplicat mai multe lovituri de karate individului, în timp ce el încerca să o târâie într-un tufiş pentru a o viola. Lupta dintre cei doi a fost observată de un trecător care a sunat la poliţie.

Minora în vârstă de 16 ani, care tocmai ieşise de la antrenamente, în jurul orei 14, de la o sală din zona străzii Decebal, nu a observat că este urmărită de un individ periculos „aprins de pofte“, după ce a stat patru ani de zile închis în penitenciar. Acesta se numeşte Vasile Răşcanu, în vârstă de 50 de ani, cu domiciliul în localitatea Mogoşeşti. El a urmărit-o pe fată până în apropierea aleii Rozelor, unde, profitând de vegetaţia de pe marginea străduţelor, a sărit pe ea, încercând să o dezbrace şi să o târască într-un loc ferit. Pentru a o intimida, acesta a început să o înjure şi să o ameninţe că o omoară dacă nu face ce vrea el. În acest timp, el încerca să o ţină de gură ca să nu ţipe. Tânăra s-a speriat pe moment, dar a apoi a început să-l lovească pe bărbatul periculos şi violent cu toată puterea, cu lovituri învăţate la antrenamente. În timp ce fata se apă

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 4 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Știri România Primar de comună, condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale

Ziua Constanta acum 49 minute
Primarul comunei prahovene Ciorani, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, instanța de fond stabilind că pedeapsa va fi executată în regim de detenție. Potrivit portalului ins

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 3 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 2 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum o ora
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 2 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Nicușor Dan merge în Germania pe 18 iulie pentru o întâlnire oficială cu liderii de la Berlin

Mediafax acum 54 minute
Președintele României, Nicușor Dan, se va deplasa în Germania pe data de 18 iulie. Acolo, va avea o întâlnire cu cancelarul german Friedrich Merz. Informația a fost transmisă de purtătorul de cuvânt al Cancelariei, Steffen Meyer, care a menționat că

Tensiuni în PSD cu privire la guvernare. Primarul Buzăului, Constantin Toma: Sorin Grindeanu păstrează PSD la guvernare pentru el şi 5 - 6 oameni

Ziarul Financiar acum o ora
Sorin Grindeanu păstrează PSD la guvernare pentru el şi 5 - 6 oameni, declară Constantin Toma la Digi 24. Primarul Buzăului este de părere că Grindeanu nu mai este credibil şi ar trebui să plece din funcţie. „Nu vreau ieşirea de la guvernare şi am s

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum 47 minute
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 5 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/23°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°