Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii chiulangii şi-au lăsat familiile fără alocaţii

Publicat in Magazin Salajean, luni 23 septembrie 2013 ·

Peste 300 de familii din judeţul Sălaj cu venituri reduse, care beneficiau din partea statului de ajutoare financiare, constând în alocaţii pentru susţinerea familiei, nu mai primesc din această toamnă banii respectivi. Şi asta, după ce copiii lor, elevi la diferite instituţii de învăţământ din judeţ, au absentat nemotivaţi de la cursuri.

În baza situaţiei transmise de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, din cauza absenţelor acumulate la şcoală, în al II-lea semestru al anului şcolar 2012-2013, de către copiii din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, Agenţia Judeţeană de Inspecţie şi Prestaţii Sociale (AJPIS) Sălaj a decis să suspende drepturile băneşti în cazul a sute de familii, iar în unele situaţii cuantumul alocaţiilor să fie dimimuat cu 20 respectiv 50 la sută. Potrivit unor informaţiii furnizate de Marinela Cipleu, purtător de cuvânt al AJPIS Sălaj, conform legislaţiei în vigoare, suspendarea sau diminuarea alocaţiei pentru suţinerea familiei se face în funcţie de numărul de absenţe acumulat, pe parcursul unui semestru, de către copiii familiilor beneficiare. În situaţia în care un copil, membru al unei familii care primeşte alocaţie, chiuleşte de la şcoală şi acumulează un număr mai mare de 20 de absenţe pe parcursul unui semestru, alocaţia se suspendă timp de şase luni. În această situaţie se află în prezent 309 familii din judeţul Sălaj, care începând cu luna august şi până la finalul anului 2013 nu vor mai primi alocaţii lunare cuprinse între 40 şi 160 de lei.

Tot din cauza chiulului, alte peste 200 de familii, cu o situaţie financiară precară, primesc timp de trei luni alocaţii mai mici cu 20 respectiv 50 la sută mai mici. Marianela Cipleu a precizat că, în semestru II al anului şcolar precedent, 190 de copii au înregistrat individual între 10 şi 19 abesenţe, ceea ce înseamnă că în acest caz alocaţia se dimi

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Germania au semnat un plan de acțiune comun pentru intensificarea relațiilor. Colaborarea în industria de apărare, printre priorități, anunță Nicușor Dan

HotNews acum 32 minute
Președintele Nicușor Dan a afirmat, în conferința de presă susținută la Berlin alături de cancelarul Friedrich Merz, că România și Germania intenționează să-și intensifice relațiile economice, inclusiv în domeniul industriei de armament, un acord fi

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 2 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

HotNews acum 38 minute
Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din SuperSocial în care pariorii de top sunt recompensați pentru fiecare bilet copiat de către alți ut

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 38 minute
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 10 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Ministrul Transporturilor: Un constructor român a câştigat, astăzi, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig / Are o valoare de aproape 6 miliarde lei

News.ro acum 3 ore
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă că un constructor român a câştigat, vineri, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig, care tranzitează judeţul Neamţ, face parte d

VIDEO Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic: „De la meci la meci văd progrese”

Gazeta Sporturilor acum 22 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Mihaela Rădulescu a recunoscut de ce Felix Baumgartner nu a vrut copii niciodată. Explicația i s-a părut logică

Cancan acum 3 ore
Mihaela Rădulescu trăiește una dintre cele mai dureroase perioade ale vieții sale, după ce și-a pierdut partenerul de peste un deceniu, celebrul sportiv austriac Felix Baumgartner. Cei doi formau un cuplu de aproape 12 ani, iar povestea lor de iubir

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°